miercuri, 26 aprilie 2017

CUVINTELE...
Cuvinte plâng cu lacrimă de nor,
Cuvinte plâng pustietatea,
Cuvinte plâng tăcerea unui dor,

Cuvintele zidesc eternitatea.
Cuvinte nasc un dans în adieri,
Cuvinte nasc o albă lumină,
Cuvinte nasc noi alte primăveri,
Cuvinte vin şi iar ţi se închină.
Cuvinte prin romanţe-am să las,
Cuvinte-n ultimul meu zbor,
Cuvinte line-n ultimul meu pas,
Cuvinte-n strigăt de cocor.
Cuvintele exprimă -ură şi iubire,
Cuvintele rostogolite în decor,
Cuvintele sunt haine pentru mine,
Cuvintele sunt tremur de fior.
Cuvinte trec ades pe lângă tine,
Cuvinte mor în vise şi cuminte,
Cuvinte plâng alăturea de mine,
Cuvinte construiesc morminte....

marți, 27 ianuarie 2015

PE SÂNII TĂI...

Revigorat prin sângele genunii,

Cu amintiri de negru-nsângerat,

Mă cheamă iară câteodată unii,

Să-mi cadă amintirile prin pat.

Le-am tot cules adesea-n şir,

Le-am retrăit, le simt pe toate,

Trec nopţi întregi şi nu mă mir,

Tu-mi eşti ca sarea în bucate.

Mai scumpă azi când nu te văd,

Să te aplaud zău, cu-n ropot

Şi-n mine să mă-ntorc să văd,

Bătăi de noapte-n tristul clopot.

Mă roade tare rău pustietatea,

Că sunt nebun după iubire, ştii,

Că mi-ai iubit adânc singurătatea

Dar m-ai lasat în vise de copii.

Trec nopţi în care nu mai dorm,

Pe cer plâng stele cuminţi,

Tu lasă-mă iubito să adorm,

Pe sânii tăi atâta de fierbinţi.

Constantin Cristescu

vineri, 3 octombrie 2014

LACRIMĂ DE NOR...

Hai bate-mă tu Doamne cu o ploaie,
Din nori tăcuţi, cuminţi şi gri,
Din trup Tu sufletu-mi despoaie,
De mine nu mai vreau a şti.

Dezbracă-mi crucea de morminte
Şi visele să mi le-neci în mări,
Sunt călătorul ce păşesc cuvinte,
Tu-ndrumă paşii către alte zări.

Cuprinde-mă în braţe şi mă strânge
Şi prin pahar să-mi torni fior,
Să-l beau cu lacrima din sânge,
Care mă plânge dintr-un nor....
Constantin Cristescu 

PLÂNGE TOAMNA.....

Să plângi peste mine frumoasa mea toamnă,
Frumos de tăcută cum ştiu că eşti doamnă,
Lasă-ţi norii să plângă peste-un suflet pustiu,
Şi pune pe mine un rid, cât încă sunt viu.

Mă-nfăşoară în frunze, în curcubeu de culori,
Hai ridică-mă toamnă şi du-mă spre nori
Şi-am s-arunc cea rămas, tăcerea din mine,
Ce-şi mai face cărări cu-apusuri senine.

Tu doamnă nebună, te iubesc dar mă minţi,
Cuvintele-mi mor, prin tăcere cuminţi,
Nu mai pot să mai zburd prin stele cuminte,
Mă retrag şi mă uit la cruci de morminte.
Constantin Cristescu



vineri, 19 septembrie 2014

O TOAMNA RECE

O TOAMNĂ RECE....

La apusul unei clipe ce se-neacă în amurg,
Dintr-un colţ uscat de stâncă unde lacrime mai curg,
Cad lumini din luna seacă, care încă plânge,
Dorul meu să mi-l petrecă-n lacrimă ce poartă sânge.

Nu sunt eu nici şoaptă, nici cuvântul nopţii,
Sunt călătorul alb prin vise către drumurile morţii, 
La poarta infinitului doar cu tăceri mai bat,
Sunt trup pierdut în mine si-mi este greu păcat.

Cad frunze ruginii peste-amintirile rebele,
Pornesc iar să te caut, să te găsesc ascunsă-n stele,
Tu nu-mi răspunzi iubito, fărâmă de cuvânt,
Am s-o ascund cu mine prin recele-mi mormânt.
Constantin Cristescu

vineri, 24 ianuarie 2014

CORABIA CU VISE


Să vii să-mi cânţi în visele ce zboară,
Prin cerul lor cu norii de-amintiri
Şi-am să te-nchid în lacrima de seară,
Cu-apusul meu din blândele iubiri.

Corabie pierdută prin valul ei de cer,
Ţi-oi legăna romanţele pe-o undă,
Iar eu să las prin trupul meu stingher,
Iubirea ta încet să mă pătrundă.

Şi ne-om lega-n ecourile fără minte,
Cu funiile dintr-un cald sărut
Şi-om tăvăli prin şoapte reci cuvinte,
Ca să le luăm cu noi în aşternut.

Corabia să zboare pe valul unui nor,
La cârma ei, blestemul din destin,
Încet să muşte sânii,cu dinţii unui dor
Şi-o lacrimă de sânge să-i închin.

Închis în ea, am să te port prin viaţă,
Sărutul tău să-l simt mereu flămând,
În vânt şi ploi,prin soare sau în ceaţă,
Iubita mea să-mi fii, în fiecare gând.