sâmbătă, 16 iunie 2012

Elisabeta Gilcescu


Elisabeta Gilcescu- Recunoscându-mi-se echilibrul liniştit de idei, de opinii, de sentimente, am cântat la mai multe partituri, dar cu fiecare, am intrat în armonie, mi-am contopit stările, timpul, reuşind, împreună, să adunăm, pe scena artei, cele mai frumoase momente, cele mai sensibile imagini, cele mai interesante poveşti de viaţă. Am fost regizorul care am repus în scenă virtuţile omului, statornicia lor. Cu credinţă şi respect, cu lumină în gânduri, am surprins amintirile şi împlinirile poetului Constantin Cristescu, i-am furat un zâmbet, i-am smuls, din piept, o tristeţe, lăsând loc unui izvor de bucurii… Toate îmi vor stărui, în minte, multă vreme… I-am perceput poezia, ca fiind de o simplitate şi o sinceritate care m-au dezarmat. L-aş asemăna cu sfiosul şi melancolicul Bacovia, pierdut în reverii tăcute şi singuratice, de o decenţă sufletească rară… Poate că, măgulit de efortul meu, îmi va mulţumi într-un fel al lui, poetic, dar în vremuri mai fericite, citind şi din poezia mea.

Un comentariu:

  1. Mă bucur că poetul s-a oprit asupra mea, scotocind prin puţinătatea calităţilor mele, prin înfăţişarea-mi ştearsă, şi determinându-mă să mă supun unui dialog care a devenit interesant şi plin de învăţăminte.
    Să fi vrut un om obişnuit, un amator corect, modest, căruia să-i împărtăşească monotonia unui gând, tristeţea unui suflet, apusul unui trup… Stau şi mă întreb, de ce m-a ales… Să fie o apropiere sufletească la distanţă, o comunicare în tăcere, o urmărire ascunsă… Să fiu eu, cea care îi puteam aduna rămăşiţele dintr-un naufragiu sufletesc şi le puteam aduce la malul vieţii liniştite; să fiu eu, cea care îi putea redeştepta amintirile (în stare latentă, odinioară) vesele şi sprinţare, acum…Să fiu eu aceea care îi suportam cu stoicism toate; să fiu eu, cea care puteam să-i strecor o picătură de mângâiere în sufletul unei poezii neliniştite, rafinate, spontane şi naturale...

    RăspundețiȘtergere

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!