joi, 14 iunie 2012

NEURONUL DE VEGHE



……………….Seara frumoasa,linistita,cu pantecele plin imi asez ciolanele obosite in patul plin,mut si nevinovat de lenea binefacatoare.Ochii jucausi mangaie ecranul televizorului cautand esenta de culori mute in timp ce urechile mele astupate parca incearca sa respinga tampeniile programelor de umplutura.Da, nu prea e nimic de vazut si de aceea imi dau frau liber singurului neuron sa patineze prin bila incercand sa gasesc esenta cuvantului fericire.
                        Ca o fi adevarat sau nu imi dau seama ca majoritatea fiintelor isi doresc sa fie fericite insa foarte putini reusesc acest lucru.UF, universal e atat de mare si noi atat de mici ne trezim mereu izbiti de mantinela cand poate credem ca doar atingem acest sentiment.Greu de inteles cum fiecare incearca sa fuga dupa fericire insa fiecare o interpreteaza in alt fel si de aceea nu cred sa existe un sablon croit de divinitate pentru asa ceva.Multi o cauta in autoritate,altii in cercetari stiintifice,in voluptati trupesti,in argintii chiriasi ai unor portmonee captusite de prostie.
                        Basca ,nu prea am parte de asa ceva insa ma bucura relaxarea ,caderea in meditatii indelungate cautand viziuni transcedentale.O pasiune ramane intotdeauna o pasiune vie chiar si in sufletul celor ce incearca sa renunte la ea.Cu cat incerc mai mult sa gasesc greseala imi dau seama si e adevarat intalnesc incertitudini ,fapt ce ma face sa inteleg privitul zambaret in oglinda diminetii ca as fi hedomist.Vax,B.Pascal este unul care destainuia un mare adevar cand spunea:
                        Santem incapabili de a nu dori adevarul si fericirea,dar nu santem capabili nici de certitudine,nici de fericire.Fiind o realitate fireasca ca cei ce incearca fericirea prin placere sa fie denumiti hedomisti, refuz incapatanat acest lucru.Pentru mine placerea a fost mai intensa,mai slaba,mai lunga sau mai scurta dar mereu nenorocitul de neuron o considera o sclipire de fericire a momentului respectiv.”Placerile simturilor sant calitativ inferioare celor ale intelectului” cum bine afirma J.ST.Mill.Un inger cu chip de femeie imi ravaseste oglinda de gheata.cu rabdare si-mi trezeste singurul neuron din ce in ce mai mult dupa fiecare tranta.Incerc sa inteleg acum placerea intelectului,a impacarii de sine.Implicat intr-o meditatie profunda,cu o judecata limpede cat de cat si mai sobra neuronul zgubilic imi descopera fata lumii
                      .O masa imbelsugata,un chef,o clipa de dragoste senzuala sant mereu in cautarea motivatiei fiecarei alegeri sau respingeri,realizare sau esec ,toate incercand sa dezamorseze starea de stress a tulburarilor cotidiene ce incearca sa-si puna amprenta asupra sufletului si a mintii. Patina neuronului imi gadila vremelnice amintiri si constat ca put a oboseala.Mai puturos ca Cioran ma intreb daca sant demn de a castiga fericirea,daca merita sa indur si sa sufar pentru ea.
                     ”Placerea,fericirea fara suferinta e asemenea unui somn profound.”spunea Diogene.Posesor de apometre eu as incerca sa-l umplu macar pe jumatate dar mie imi lipseste butoiul.Nu pot accepta iubire in placerile lumesti ci continui sa o caut pe aceea care imi gadila inima,sufletul,spiritul ce presupune analize si meditatii profunde ce tin poate de transcendental.In patinoarul meu de vise aparuse inca un neuron gratios din neant,poate trimis de o divinitate pentru a ma trezi la viata.Voiam sa-l fac prizionier inconjurandu-l dar de fiecare data ma trezeam izbit de mantinela nereusind sa inchid cercul simturilor neintelese.De aceea inghit doua pilule de somn.
                       Draci,neuronul meu rezita excitat si bat filozofand rece langa mantinela la intrusul ce strajuia acum in ovalul de gheata.Totusi era fericit.Nu mai era singur.Dar oare, in naivitatea mea mea intreb, cat oare voi plati ,care este pretul unei clipe de fericire?????????Merita oare sa-mi scot nasul de sub carapacea singuratatii??????Sant eu in stare sa invat sa daruiesc un zambet ,o floare semenului meu?????Cat trebuie sa sufar pentru o clipa de fericire??????????Sant doar un trecator efemer prin cele pamantesti.
                          Bietul neuron isi cauta cercetand in dimensiuni spirituale analiza starilor profunde din interiorul fiintei mele,aspecte esentiale ale mediului inconjurator.Al dracului mediu ,ca recunoastem sau nu, toti cautam acel eu ,acea copie apropiata mentalitatii noastre,de cunoastere,intelegere,acceptare a microcosmosului spiritualitatii sufletesti.Bietul meu neuron trebuia acum sa inteleaga un lucru simplu:patinoarul nu mai era doar al lui.Constientiza clipa ,momentul cu o gandire profunda analitica  simtind radicala schimbare de personalitate.
                     Trecut in la cele sfinte Cioran spune ca ;”orice suferinta adevarata e o prapastie”Neuronul nebun a trecut peste multe prapastii insa tarziu realizase ca patinoarul ajunsese gol.In treminatiile lui incepuse sa-si faca loc singuratatea rece si muta ,cortina cazuse ascunzand reflectoarele ce mai licareau lumini de sperata si totusi noul venit il atragea si speria in acelasi timp.Scrasnindu-si patina rascolea pulberea rece din sufletu-mi inghetat de oval
                      .Semiumbra trezea in terminatii noi luciri de speranta desi suferise trauma trairii in alte dimensiuni,in care doar visul era hrana spirituala.Incepuse sa invete rabdarea.Speranta incepuse sa-l invete cunoasterea legaturii intre vis si realitate,imaginea croita cu litere de aur inmugurea o fila de destin...Nu pot adormi de zgomotul muzicii in surdina ce-mi rezona in timpane.
                   Al dracului neuronul meu si nou sositul dansau valsul noptii tarzii.Ultimul colt de cortina cade ascunzand scantei de lumina.Grei ochii mei refuza sa mai priveasca pacatele insirate pe tavanul alb.Framant revoltat astenuturile pustii si realizez ca neuronii nebuni se-apuca de sex………………..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!