sâmbătă, 4 august 2012

BLESTEMUL UITĂRII



E noapte de ceaţă, de frig şi pustiu
Mă scutur de vise, mă mir că sânt viu,
Ecoul tăcerii mă-ndeamnă să-l chem,

În clipa din urmă să-ţi fie blestem.

Mi-i vocea pierdută şi nu pot să cânt,
Cuvinte-ofilite mai cad pe pământ,
Se-nchid porţi de vise pe rece mormânt.
Le strâng într-o foaie, boţindule-n ghem,
Pe inima-ţi rece să le scriu, zău, mă tem,
Că-ţi rămâne uitarea trecută-n blestem.

În juru-ţi sinistru pereţi-or fi goi,
Păianjeni vor ţese o pânză pe noi,
N-am putere să strig,înapoi să te chem,
Tu, suflet, pierdut în eternul blestem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!