sâmbătă, 4 august 2012

COLŢ DE SUFLET



Am evadat puţină lumină,
Prin gratiile nopţii
Ce-mi purta încă naivitatea

Şi inocenţa copilului,
Nenăscut, încă, în dimineţi.
Încă mai levitez neantul,
Dormind somnul lunii,
În timp ce viaţa mea
Trecea tăcută, fără zgomot,
Ducând cu ea iluzii pierdute.
Visele rămâneau atârnate
În colţuri de suflet,
Liniştitor de reci şi pustii.
Mai adulmecam infernul iubirii,
Cu nări fremătând de fiori.
În ochii mei închişi,
Pe locul lacrimilor uscate,
Izvora bucuria din suferinţă,
Plăcerea din durere şi
Singurătatea mută, însă,
Niciodată un plin de fericire.
Şi, culmea, în jur
Totul mirosea a crini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!