marți, 14 august 2012

RENAŞTERE



Se redeşteaptă în mine copilul târziu,
Prin clipe mai zboară un cânt de pustiu,
Pe fruntea mea cade lumina de soare
Şi ochii mi-ascund nesecate izvoare.

MĂ biciuie vântul sub greul meu nor,
Când neştiute făpturi, mă scot în décor,
Nebunesc am uitat în chip nefiresc,
Să dărui un zâmbet, să simt că trăiesc.

În braţe de prieteni luceam întuneric,
O lacrimă joacă în ochiul meu sferic,
Călătorul prin umbre cu sufletul blând,
Nevoiaş de iubire şi frumos de cuvânt.

Mereu al vostru, voi fi călătorul prin vise,
Actorul tăcut ce calcă peste lacrimi ucise,
Să-mi fiţi lângă suflet iubitori de cuvânt,
Până-oi fi iarăşi doar un boţ de pământ.
 
 Constantin Cristescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!