luni, 29 octombrie 2012

ALTĂ TOAMNĂ


Tăcută-n toamna mea de dor,
Pe-o crizantemă în gradină,
Clepsida-şi curge cald fior
Şi luna-i daruie lumină.
Încălecând pe cer un nor,
Speranţa zburdă-n asfinţit,
Ecou de tropot călător,
În visul care te-a minţit.
Zburând în noapte un cocor,
Făptura vrea să-şi scalde,
Prin univers nemuritor,
Spre alte zări mai calde.
Rotundă tu priveşti de sus,
Cum pomii se dezbracă,
Pe faţa frunzelor ai pus,
O moarte rece,seacă.
Un vis pe-o bancă rece,
Încearcă să adoarmă,
Iubirea vrea să-nece,
Visând o altă toamnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!