duminică, 28 octombrie 2012

DE-AŞ FI DUMNEZEU O ZI


Maimuţoi şi celibatar convins, după vicisitudinile vieţii,mă învârt de mână cu Bachus printre visele care îmi roteau pereţii.Tavanul îmi presează ultimul neuron ce mai avea o fărâmă de luciditate şi eu de frică ţin ochii strâns închişi,încercând să călăresc dorinţele mânate de moş Ene prin negura nopţii.Îmi deschid poarta spre amintiri, să pot adormi liniştit şi legănat de visele ce tropăiau deja prin tigva mea înceţoşată de aburi bahici.Plutesc nebun nici în rai, nici în iad,ci undeva printre nori şi ceaţa nopţii de toamnă târzie.Nu eram singur.
Mai pluteau cu mine prieteni,duşmani,amici,iubite şi alte rubedenii,toţi spânzuraţi în amintirile mele precum stelele pe cer.Eram conştient că reuşisem să mă rup de trup şi să-mi judec destinul cu toate bunele şi relele lui.
Cocoţat pe spinarea unui nor,mă trezesc aruncat printre propriile păcate,în iadul fierbinte a plăcerilor lumeşti,unde Eros îmi arăta mulţumiri şi blesteme, de la sumedenie de femei iubite sau refuzate în clipa mea viaţă.Unele mă priveau parcă, încă dorind să mă sărute cu lumina lunii rotunde pe creştetul alopec,altele scrâşnind din dinţi, mă priveau aruncându-mi taişul negru al nopţii peste sufletul rătăcitor,ca un vârf de lance rece,din care picurau negaţii.Trebuia să-mi asum refuzul iubirilor grase,crăcănate,inculte, ce-mi rânjeau blesteme peste sufletul călător.Câţiva prieteni îi surprind săpându-mi groapa printre nori,în liniştea visului ce prindea contur.Nişte duşmani mai buni la suflet culegeau umbre să-mi construiască o coroană de eternitate.Zâmbesc în somnul meu agitat,căutând să găsesc o altă potecă încărcată de verde,cu băncuţe şi îngeri,aflaţi la hodină.Culmea,chiar reuşesc sa-mi întâlnesc propriul înger,care al dracu, îşi penea o aripă de păcatele mele.Era plin de testosteron şi el,cu început de chelie,negru şi mai avea şi mustaţă.Îmi semăna belitul leit,doar că era ceva mai albinos ca mine.
-Cum de-ai reuşit să te desprinzi suflet nebun de corpul tău împovărat de păcatele lumeşti? Mă trezesc eu întrebat....Nu-i a bună îmi spun.Parcă prea suna a interogatoriu.Totuşi decid să răspund politicos.
-Bai nene înger,nu ştiu nici eu cum am reuşit,da e bine ca te-am întâlnit.
-Se vede că te apasă niscai probleme.Bagă la destăinuri şi poate facem o petiţie la Domnul, poate ţi-o încuviiţa iertarea,sau măcar o parte din ea.
- Apucă şi scrie ceea ce ştii,că tu în loc să mă fereşti de păcate, mai rău mă ademeneai spre ele.Dacă mă apuc eu de scris,te dau în gât la Doamne-Doamne că nu prea ţi-ai făcut datoria şi nu înţeleg pe unde mai scoţi aripa.Abia atunci observ că avea o aripă albă şi una neagră.
-Asta aduce a şantaj Constantine,zice el,slobozind o înjurătură în şoaptă.
-Nu fă pe nebunul,că te-am auzit.Ştiu şi eu să înjur şi-am învăţat aproape tot calendarul,de când mi-am luat maşină, îi spun eu râzând cu poftă.Îl văd îngustându-şi privirea şi căzut în gândire analitică şi profundă.Era măcinat şi el de ceva anume.Nu reuşeam să-mi dau seama ce este,însă parea preocupat nevoie mare.O clipă mă fulgeră gândul că afroditele mele trecuseră şi pe la el,că şi-au traso pe la umbra porţilor de rai sau de iad,pe unde s-or fi întâlnit.Înţeleg şi eu că păcatul e universal precum calgonul, la toate maşinile de spălat.Trupul şi sufletul oricarei fiinţe e sortit pacatului.Până şi florile şi-o trag reciproc,folosind albina pe post de vibrator.Nu înţeleg de ce totul se învârte în jurul unei gauri negre a universului şi a femeii.Poate în altă viaţă voi întelege îmi spun eu în gând.
-Ştii ma gândesc dacă să-ţi spun sau nu........îl aud eu cu voce calmă.
- Zii că tot atâta-i acum.Am văzut că şi pe tine te frământă ceva.Numai spune şi tu mai rapid că ne trezim acuş izbiţi de razele dimineţii şi visele vor muri sub copitele dorinţelor,într-un colţ murdar de fereastră,unde curentul mai leagănă o pănză uitată de păianjen.
-Mai ai prea puţin de trăit.Mă găndesc să facem pace şi să încerc măcar acum în al doisprezecelea ceas să te ajut.Păcate are toată fiinţa,făcute cu voie,fără voie şi câteodată de nevoie.Vezi tu,asta nu ştiai.Multe se fac de nevoie.Aşa-i în firea omului.Barbaţii se împiedică de multe ori şi mulţi chiar au în ce.Pe femei le doare undeva de piedicile lor şi tot aşa cutia Pandorei e mereu deschisă,mereu flămândă de păcat.Când trupul devine pământ înapoi la locul lui,păcatele se topesc şi ele,curăţind sufletul pentru o nouă naştere,pentru noi păcate.E un carusel nebun.Nu-ţi mai scriu nici o petiţie.Am să-ţi scriu o rugăciune însă doar pentru o zi.Pentru ultima zi a vieţii tale.Te rog deci să te gândeşti bine la ce-ţi doreşti şi să-mi dictezi rar şi calm, să pot tasta pe Word direct,să pot salva şi trimite.Ce-ai face dacă ai ţine locul Domnului o zi? E întrebarea la care trebuie să-mi răspunzi sincer şi fără ocolişuri.
La asta chiar că nu mă aşteptam.Gândurile încep să se zbată nebune în tărtăcuţa plină tâmpenii.Ce-mi doresc eu să fac o zi în care voi deţine supremaţia?Greu de spus.Totuşi îmi iau rolul în serios.Din colbul amintirilor stârnit de galopul speranţei,încep a se naşte dorinţe care de care mai năstruşnice.
-Pot să-ţi dictez ce vreau eu,sau ceva fără păcate?Eu aş vrea,mi-aş dori mai multe,doar aşa să văd de curiozitate ce se întâmplă.
-Păi dacă e ultima ta zi,eu zic să faci în aşa fel încât să dăruieşti bucurie tuturor,să te poată pomeni şi lăcrima la aduceri aminte,să te poţi naşte din nou neprihănit.Da,mă gândesc repede eu.Aşa ar trebui să pot face bine întregii lumi,da şi mie aşa din când în când.Zămbesc la ce-mi trece prin cap şi mă apuc de dictat rar şi apăsat,că deh,îngeraşul meu lipsise la cursul de dactilograf şi acum căuta căteo literă pe tastatură cu un câine flămând de poliţie.
-Prea multe dorinţe nu am,însă trebuie să la trec pe cele mai importante.Aş dori tot odată să vad şi ceva rezultate,dacă e posibil.
-Ai să le vezi înainte de a închide ochii,îmi raspunse preocupat de aranjarea tastaturii.Gata, poţi să începi, dar aşa cum ţi-am spus rar,că trebuie şi diacritice să nu se încurce Domnul la citit.Ştii, Domnul nu prea dezleagă rebus şi nu vreau să-i răpim din timp. 
-Ok, scrie.În primul rând aş dori ca dimineţile să ajungă mai tărziu în fereastră,că nopţile sânt amarnic de scurte când iubirile sunt fierbinţi şi pofta de muncă a românului încă aleargă spre alte spaţii europene.Să-mi zgârâie nările doar arome de cafea bună.Să deschid ochii privind pacea lumii.Evreii să se iubească cu musulmanii tot timpul zilei,făcând excepţie doar momentele de rugăciune când bieţii musulmani în pioşenia lor,oferă dosurile îmbibate cu arome de talibani,pofticioşilor din dos.Să primim înapoi tezaurul de la ruşi,cloşca cu puii ei,că am primit doar paiele de la cuibar şi alea cu miros de vodkă.Prin gropile din şosele să se construiască monumente din bordurile schimbate,sau măcar să se sădească nişte palmieri ceva,îmbunătăţind în acest fel turismul pomicol.Cultivarea terenurilor vândute
străinilor,iatlieni,nemţi,danezi,olandezi,să se facă numai cu recolte de-a lui Creangă,cu roade de alea mari şi sănătose,virile.Aşa vădanele marelui spaţiu europen vor crea o nouă piaţă de desfacere.Călugării să nu mai râgâie a Cotnar la vecernii,măicuţele să se ocupe de creşterea natalităţii.Să invităm câte un grup de chinezi în Carpatien Garden,fiecare să plece cu câte o labă de urs înapoi sau în valize,spre ciuda securităţii autohtone.Să se redeschidă laboratoarele de cercetare naţionale,unde să se inventeze botoxul de bagat pe creier la unele care nu prea vrea să vorbeşte cu noi,preferând să ducă întunericul României cu succesuri în parlamentul european.Singurul loc unde mai are căutare acea brânză de Pipera,amestecată sub Steua oblăduirii neamului.Europa să interzică ajutoarele cu diazepam pe care le dăruie parlamentarilor români.Să se aprobe odată legea prostituţiei politice,dănd astfel posibilitatea curvelor traseiste să-şi schimbe identitatea,întru noua prosteală a poporului romăn.Când îi dai învoire Sfântului Ilie să-si pornescă acel car de ploi şi tunete,fă să plouă cu ceva benzină,că-mi pun un lighean la streaşină.O să mai am şi eu cu ce mă plimba când nu am treabă prin tribunale. Poştaşul să vină în fiecare săptămână cu zămbetul pe buze că-i las şi lui de-o cafea,din pensia asta mizeră.Pentru fiecare căsuţă ce poartă felinar roşu dă Doamne cărţi de credit cu gir guvernamental.
-Eşti nebun ? Ce înseamnă asta? Îi văd eu moaca plină de sudoare zgâindu-se la mine.Una din porunci spune: să nu prea curveşti...Ce-ţi veni să spui aşa ceva?
-Corect dragul meu.Însă citeşte încă o dată şi vei înţelege că a spus,să nu prea....deci ,aşa din când în când este permis,îi atrag eu atenţia.Am dreptul să mă gîndesc şi la mine puţin.Deci scrie în continuare fără probleme.Dacă se aprobă bine,daca nu,nu.
-Când seara vine tiptil peste oboseala mea de stat toată ziua,fă să-mi odihnesc căpăţâna în poala iubitei.Să-i strivesc zâmbetul sânilor cu sărutari de ecou în care se mai zbat romanţe de toamnă.Coboară pacea întregii lumi în inimile noastre şi-arunca-ne pe tărâmul neuitării.O rază îşi pocnise lumina în fereastră şi-mi crăpă pleoapa să poată fugi visul.Deschid televizorul direct pe CNN să văd ce realizasem.Constat că am realizat pe naiba.Mai ucisem o rugăminte,o dorintă,o zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!