vineri, 26 octombrie 2012

NOI DIMINEŢI



În nemernicia lor visele mor,
Născănd noile dimineţi,
Ce-mi bat acut în fereastră,
Peste ruina speranţelor,
Încă fumegande ale nopţii.
Mă eliberez cu mine, de mine
Şi-mi pictez o mie de cuvinte,
Pe petale de albă crizantemă.
Sunt liber de propria moarte,
Când poezia imi construieşte,
Un nou pod între cer şi pământ.
Tu ai să mai lăcrimezi brumă,
Sărutând norii cenuşii şi muţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!