vineri, 26 octombrie 2012

REŢETĂ DE TOAMNĂ



Zi obositoare de toamnă târzie,cu amurg liniştit şi tăcut.Intru într-o bodegă mai sărăcăcioasă după bugetul aferent şi încerc să-mi descreţesc fruntea de rutina zilnică.Îmi îndeplinisem sarcinile trasate în gingăşia dimineţii de iubita mea consoartă.Negocieri la sânge după legume prin piaţă,achiziţii de canistre,bidoane şi borcanele de toate mărimile şi culorile,pentru gemuri,compoturi şi murături.Bun negociator, am reuşit să-mi pun ceva şi pentru o berică două,un tulburel ceva acolo sau o ţuiculiţă cu păstramuţă.
Plici,plici faceau pantofii mei pe gresia năclăită de pomeniri,că deh,după câteva păhărele mai toţi şi toate,îşi aduceau aminte de rubedeniile răposate şi turnau evlavios,legănându-se cu pioşenie din puţinul lor pentru aducerea aminte a celor plecaţi dintre noi. Şi uite aşa iţi dădea impresia ca te legi de locul respectiv,păşind pe acel strat de poxipol inventat în formule de alambic.Fumul plutea nestingherit,dansând după muzica de manele ce izvora din două difuzoare atârnate undeva pe un perete cenuşiu,cu nişte pânze de păianjen.
Învăţasem statul la coadă cu răbdare de pe vremea lui ceaşcă,aşa că acum eram printre cei înarmaţi cu răbdare suficientă.Ochii mei fac rapid un inventar al celor din crâşmă şi cu bucurie constat că un vecinel era la o măsuţă mai retrasă,alături de o piesă între două vârste,pe care culmea n-o cunoşteam.Privirea mea începuse să curgă peste fiinţa împlinită ca o pictură rubensiană.Arăta binişor împotriva anotimpurilor ce le calcase.Pielea era înca rozalie,întinsă.
De sub bluziţă i se vedeau sânii răzvrătiţi printr-un decolteu ca o fereastră de tren.
-Hei bade,mă trezeşte vocea barmaniţei,lasă adulmecatul şi spune-mi ce vrei.....Nenorocita mă surprinse dezbrăcând necunoscuta din priviri.Zămbesc ca un copil naiv prins asupra faptului şi-i zic scurt :
-Un sandwich,o bere între două sute de cognac.Între timp vecinelul mă observă şi el.Ne dăm bineţe înclinându-ne scăfârliile golaşe şi zămbindu-ne reciproc cu subânţeles.Îmi scociorăsc plin de importanţă portofelul în care tronau la vedere trei hărtii de 200 de roni,bineînţeles trase la un copiator performant,aşa doar sa vadă lumea ca poeţii trăiesc bine cu visele lor.Apoi bag pe furiş mâna în buzunarul pantalonilor şi scot doar 10 roni,ăştia autentici,plătesc.
-Hai băi nene,chiar nu vrei să-i schimbi,poate mai vrei să seveşti şi altceva ....spune barmaniţa toată numai un zămbet la vederea banilor.
-Deocamdată nu,imi ajunge.Mai văd eu pe parcurs.Îmi iau restul încă frumos zornăitor şi-l slobod rapid în buzunarul flamând.
-Constantine,mă aud eu strigat,vină la masa noastră,mai e un scaun liber.Cu povara în mâini mă îndrept spre colţul mai umbrit unde şedeau cei doi.
-Salut vecine,sarut mâna duduie,zic eu privind iscoditor in jur să văd dacă nu mai e vreun cunoscut,apărut printre timp.Nu era.Nu aveam de ce să-mi fac griji că mă vede careva şi mă poate pârâ la consoartă.De aproape duduia era chiar apetisantă şi numai zâmbet.
-Păi să vă fac cunostinţă,spunse Nelu,vecinelul.
-Doamna este proaspăt mutată la noi în cartier şi stă la blocul de peste drum.O cheamă Sanda şi iubeşte mult poezia.Poate îi faci cadou o carte.
-Ei da,zic eu zâmbind,binefacerile scrisului sânt multe.O să mă mai gândesc şi o să văd dacă mai am ceva cărţi pe acasă.Atât a fost.
-Domnule Constantin să ştii că eu plăteşte,că eu am multe cărţi.Înghit în sec,întorcând capul să nu ma vadă că pufnesc în râs.Se vedea pe ea că poate plăti,însă mai bine nu deschidea gura.Ca să evit subiectul ridic paharul :
-Hai sa trăim şi să ne fie de bine....
-Noroc,zise Nelu.
-Vai sânt atât de bucuroasă că am reuşit să vă întâlnesc.Eu chiar iubesc poezia şi chiar am învăţat una, când eram seara pe-un deal.Cognacul se răzvrăteşte în mărul lui Adam şi-mi sare pe nas.Scot repede batista,o pun la bot şi alerg la baie,unde îmi iau porţia de râs,fără a crea suspiciuni.Unul de lângă mine mai ruşinos şi neânţelegând de ce râd cu aşa poftă dădu să-şi ascundă mândria repede şi făcu pe-un crac.
-Nu este nimic de râs domnule,imi spune el iritat.Fiecare dupa cum este croit din naştere.
-Fii liniştit amice,nu de mândria ta râdeam,ci pur şi simplu de o replica a altui consumator,de la masa mea.Fiecare defilează cu are.În colţul ochilor îmi jucau fărâme de lacrimi de la râs.Nu prea înţelege el ce am spus,însă îşi şterge apăsat surplusul de bere de pe crac şi iese grăbit.Să nu dau de bănuit,trag şi eu repede fermoarul. Auuuuuu, o altă lacrimă se iveşte în ochii mei şi de data asta nu de râs.Na belea,îmi spun.Nu-i bine să râzi de alţii.Dumnezeu nu bate cu bota.Un masaj scurt dispersează durerea în timp ce eu scap o înjurătură la adresa celui care inventase fermoarul.Mă întorc zămbitor ca de la nu ştiu ce realizare şi-mi iau locul la măsuţa întunecată.Între timp companionii îşi mai comandaseră.
-Vai ,dar cum de te-ai înecat asa rău? Mă întreabă preocupată de sănătatea mea duduia.
-O fi fost vreo muscă sau vreun ţănţar ce înota prin pahar şi nu l-oi fi văzut.
-Vezi asta-i Constantine,dacă facea scufundări nu vedeai,zice Nelu râzând cu poftă.Îmi venea să-i şterg mucii cu un dos de palmă.Nu se cade de faţă cu duduia si zâmbesc.
Din pahare clipele se scurgeau cu stele cu tot în valuri de bere şi nu-şi cătau locul pe cer,ci în cerebelul dirijor al mişcărilor de balet.
-Bă Nelule,eu cam trebuie să o tirez ca vine a mea de la muncă şi nu prea am chef să fiu prins pe picior greşit.
-Pai atunci o ajutăm şi pe doamna să meargă acasă,că are ceva bagaj,uite colo lângă perete.Întorc puţin capul şi privirea mi se umple de pungi,punguţe,scoşele cu toate de-ale toamnei.Cam multe ,trebuie ajutată.Dau să mă urnesc de la masă când plină de zămbet duduia spune:
-Vai ,vă mulţumesc din suflet de amabilitate,staţi că mai dau eu un rând,imediat revin.Se duce întins la bar,face comanda şi începe a căra la masă.
-Hai noroc şi să fim sănătoşi.
-Noroc.
-Noroc.Ne ridicăm încet şi prevăzători la marfa ce trebuie cărată.Încărcaţi precum nişte catâri ce urcă în Himalaya purcedem afară în strada învaluită deja de întuneric.
Iuţim pasul când brusc o pungă din mâna lui Nelu cedează.Nişte vinete,roşii,cartofi se dau dea dura vioi în mijlocul străzii în toate direcţiile.Abordez trotuarul rapid,pun scoşele jos cu gând să-l ajut pe Nelu la recoltat.Mai iute si interesată duduia îmi spune:
-Vai lăsaţi domnu Constantin că-l ajut eu repede.Se mai întamplă.Răman de strajă langă sacoşele ce tronau pe trotuar,privind zămbitor la un şoferaş de taxi ce le invoca cu sârg mamele.Culeg şi eu cartof ce se rătăcise pe lăngă borbură.Nu prea am loc pe unde sa-l pun şi decid să-l bag în buzunar,cu gândul să il dau când ajungem acasă.
-Ai încurcat şi tu iţele Nelule, îi zic eu râzând cu poftă.Purcedem încă zâmbind de eveniment la drum.Timpul rămase proptit în imaginea pe care mi-o oferise duduia când se apleca şi dracu îşi băga nonşalant coada în visele mele.Da.Faină imagine.Ajuns la destinaţie mă debarasez repede de povară şi-mi ştreg fruntea de sudoarea celor patru etaje.Fire-ai al dracu de tută,alt etaj nu mai era.
-Hai vă rog acuma că tot am ajuns,să vă servesc cu ceva bunuţ făcut de mânuţele mele.Ne uitam unul la altul.Găndul meu fuge repede la mânuţele mele de acasă,meştere la mânuiri de făcăleţ,creatoare de cucuie şi pişcaturi.
-Rămâne domnu Nelu, ca eu sânt grăbit.Mai am câte ceva de rezolvat.Deci sărut mâna şi la bună vedere.Din două în două scările se termină rapid şi respir uşurat aroma frunzelor căzute în obştescul sfârşit de toamnă.Trebuia musai să ajung acasă să-mi pun pantalonii la muiat şi să-i spăl.Tronau pe ei nişte pete de cognac,vin şi alte cele.Nu trebuia să vadă doamna mea aşa ceva.Bietul apartament mă aşteptase tăcut în întuneric.Mă schimb rapid în ţinuta de maison,pun pantalonii cu nişte dero rapid la muiat,dau drumul la calculator şi televizor.Asta e,sunt cuminte,mâcam-ar mama.Ştirile se rostogolesc cu aceleaşi minciuni,eu ascult Vivaldi în surdină pe calculator şi dracu îmi readuce imaginea plecăcinilor elegante ale duduei.Soneria mă trezeşte din visare.
-Buna.Mi-ai cumpărat roşii,ardei,gogoşari,cartofi? Da ceapă,mărar,ţelina,pătrunjel de tocat?Merele cu cât le-ai luat?Ai fost să plăteşti factura la net?
Se prăvăleau întrebările peste mine.Cuminte aprobam doar dând din bila niţel ameţită şi arătând pe rând tot ceea ce-mi cerea.
-Vreau să fac un duş după care ne apucăm de tocat la zarzavat.Da ce caută pantalonii tăi la muiat ca dimineată erau curaţi?
-S-au pătat prin piaţă,îi clătesc eu repede zic.Na beleaua dracului.În buzunar uitasem cartoful care acuma era deja corp delict.Îl scot repede,îl sterg puţin şi-l bag în buzunarul de la halat.Oups,cred că am trecut de un păcat,îmi zic.Salvarea vine tot de la iubita mea.
-Eu am mâncat cu fetele în oraş o pizza,aşa că tu fă şi tu nişte cartofi pai ceva cât fac eu duşul.Trebuia să-i maschez mirosul că puţeam a tot felul de borhoturi.Bine că nu m-a mirosit.Nu prea mai aveam chef de mâncare însă trebuia să scap de cartoful nenorocit şi de aromele bahice.URAAAAA,a intrat în baie.Freeeeee.Scot repede cartoful din buzunarul halatului şi-mi fac vănt în bucatarie unde încep al curăţa cu mulţumiri că nu mă dăduse de gol.
Fiind mai dolofan nici nu mai curăţ alţii.Îl spăl niţel şi-i dau drumul în tigaie.
-Păi ce doar atât mănânci? Întrebă ea din tocul uşii cu prosopul încă pe cap?
-E seară şi am să-mi fac şi-un ceai zic eu bucuros ca am scăpat de belea.
- Hai mănâncă mai repede să ne apucam de tocat şi de pus la borcan,acuma cât sânt încă proaspete.Încep a molfăi şi dau de dracu.Să te ia naiba de cartof cu amidonul tau.Ai tras toată aroma de la dero în tine.Îmi venea sa dau la boboci.Bleah.....Ea se uita la mine,eu înghiţeam cu zâmbetul pe buze.Numai cartofi îmbălsămaţi cu dero nu măncasem pănă atunci.Capul face,botul trage,mă gândesc eu.Mare e pedeapsa primită Doamne.Ne apucăm liniştit de tocat,ea cu zâmbet pe faţă că-i luasem de toate,eu cu spume la gură de la noua reţetă.Promit Doamne să nu mai fac pănă la toamna viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!