vineri, 30 noiembrie 2012

MĂ MINT….



Frumoasă plăsmuire de vise şi de nopţi,
Tu n-ai asemuire când eşti cu sânii copţi,
Când te intinzi molatec, în albe aşternuturi,
Poftind iubirea nopţii ,cu alte începuturi.

Tu n-ai asemuire ,când eşti cu sânii copţi,
Să împletesti din umbre atâta cât mai poţi,
Iubirile pierdute sub galbelnul de lună,
Tu colb din amintiri în braţe mai adună.

Când te întinzi molatec în albe aşternuturi,
Tu mă ridici în slavă spre alte absoluturi,
Eu mă înalţ în zbor, prin umbrele iubirii,
Mă mint cu simfonii,ce-s împotriva firii.

Poftind iubirea nopţii cu alte începuturi,
Mă faci să mint adesea ,cu alte făcături,
În noapte sunt cu tine,nimica nu mai simt
Iubita mea ştiu bine,că ochii tăi mă mint.

VIS LIBER...



Ţi-ai dezlegat visul?
Lasă-l să zboare,
Pe aripa nopţii
Încărcat de cuvinte.
Să-i dai rabdarea,
Întunericului rece,
Ce mai muşcă
Neliniştea lunii.
Lasă-l să zboare,
Să se dea cu capul,
De pereţii ecoului,
Cu răbdare cuvântul,
O să muşte inima ta,
Cu iubiri păcătoase,
Cum vântul şi apa,
Muşcă din stânca,
Rotunjită de vremi...

CE FOLOS...?



Ce folos ?
Că ţi-am lăsat
Cuvintele
Pe masa tăcerii?
Am sperat
Cu răbdare ,
Să-mi construieşti
Coloana infinită,
Zidită în inimi
Şi să mă aştepţi,
În marginile nopţii,
Cu porţile sărutului,
Deschise...
Ce folos...?...

marți, 27 noiembrie 2012

MĂRITE ŞTEFAN...


Se-ntorc spre tine Ştefan,luminile din aştri,
Şi vin să-ţi lumineze calea,călugării albaştri,
Ascunşi în munţii ţarii,se roagă şi te plâng,
Cu lacrimi de izvoare,în umbrele de crâng.

Bat clopotele nopţii ecouri pline de lumină,
Priveşte-ţi tu nepoţii, cum vin de se închină,
Să-ţi mângâie trecutul,ce lin pluteşte-n nori,
Purtând neatârnarea miresmelor prin flori.

Ştiu,au căzut de spada ta,duşmanii la pământ,
De-aceea Mare Ştefan,te port mereu în gând,
Veniţi cu toţi la Putna,să-l pomenim pe dată,
Prin clipa nemurii,mereu mai viu să treacă.

Te-ntoarce Mare Ştefan din rece mănăstire,
Prin fila ta de glorii, prin sufletul din mine,
Te-aşteaptă iarăşi ţara,din nou s-o izbăveşti,
Coboară mare Ştefan, din astrele-ţi cereşti.

Ne mângâie pe suflet,cu glasul tău răsunător,
E scris din nou Unire,pe-un steag cu tricolor,
Ţi-om sta din nou alături,în clipa-n care ieşi
Suntem nepoţii tăi mărite,nepoţi de la răzeşi.

Mai fă o dată-n munte,iar buciumul să sune,
Chemarea ta la oaste,prin suflete,prin lume,
Să facă să-ncolţească,tăcut în prag de seară,
Unirea într-un cuget şi-n dragoaste de ţară.

luni, 26 noiembrie 2012

PAŞI PRINTRE STELE



Pe sânii tăi rămase resturi de sărut,
Îşi mai visează atingerea de şoapte,
Pe copasă-ţi plânge universul mut,
Pe pântec mor toţi fluturii de noapte.

Din pat te-ai ridicat cu pasu-ţi lin,
Mergând prin norii plini de ceaţă,
Tu mi-ai lăsat pe patul meu venin
Şi-un vis, ce nu mai prinde viaţă.

Bat ne-ncepute raze prin fereastră,
Purtând în ele lumini ce ard de dor,
Tu vină iar în noaptea mea albastră
Şi-n inimă aşează-mi,sărutul cu fior.

Să trecem iar cu steaua căzătoare,
Lăsând să fiarbă culorile-n apus ,
Să ne deschidem sufletul în floare,
Când vom păşi prin stelele de sus.

VĂ VÂND....



Vând florile de mac pisicilor nebune,
Ce zburdă noaptea-n lumini de cartier,
Vând flori de mac păcatelor din lume,
Reduceri fac doar călătorului stingher.

Mai vând şi crini cu-aroma lor năucă,
Dansând în nopţi pe simfonii de şoapte,
La braţ cu umbra-mi albă de nălucă,
Tăcut ecou care se pierde-n noapte.

Vă vând izvorul meu de suflet şi iubire,
Ce poartă-n el un curcubeu prin nor,
Petale de cuvinte, ce zboară în neştire,
În ruginite frunze,în tomna mea de dor.

LUNA MEA…



Am venit să-ţi peţesc,
Luminile de-amurg,
Cu trupul meu lumesc,
În care lacrimi curg.

Tu blândă şi sfioasă,
Ţi-aluneci pasul mut,
Arunci încet pe masă,
Speranţă de-nceput.

Stai tristă lângă geam,
În clipa care trece,
De tine teamă n-am,
Mi-i universul rece .

Tu îmi alungi în nor,
Singurătăţile albite
Şi-mi mângâi cu fior,
Cuvinte nerostite.

Tu luna mea iubită,
Cu galben de poveri,
Ţi-oi săruta pe rază,
Romanţa de tăceri.

O să plutim în noapte,
Pe lac ascunşi de unde,
În inimi mândre şoapte,
Cu nuferi vor pătrunde.

Amurgul iar se-închină,
Culorilor din toamnă,
Tu lună eşti de vină,
Însă rămâi o doamnă…

PLICTISIT...



Azi am să împletesc
Culorile de curcubeu,
În visele rătăcite,
Deasupra cântului
De adieri autumnale.
Trei note de iubire ,
În nesocotinţa lor,
Am să le las uitate
Pe portativul de suflet,
Ce-şi bate clipele,
În pieptul tău flămând,
De atâta plictiseală...

PLITA..-parodie CC


Se perpeleşte carnea,
De dragoste şi dor,
Când tremurânda ţâţă,
Devine spălător....
Tu umbli despuiată,
Cu dracu între coaste,
De cerşetori uitată,
În lacrimile noastre.
Plăteşte vamă-n iarnă,
Că-i anotimp mai rece
Şi norii ei să-ţi cearnă,
O bibliotecă rece.
Cu unghia laşi urme,
În noaptea de cultură,
Rămase reci în brume,
Ce mor pe arătură.
Mi-i milă rău de tine
Şi-ţi înţeleg ispita,
Iubirilor senine,
De te iubesti cu plita.....apare obligat în volumul Zâmbete Constipate

vineri, 23 noiembrie 2012

BUN VECIN...



Pus pe şotii într-o seară,
Visele să-mi împlinesc,
Fac vecinei semn de-afară,
Că aş vrea ca să-i vorbesc.
Înţelege şi-mi zâmbeşte,
Semn îmi face c-o să vină,
Când lumea se linişteşte
Şi s-o aşeza la cină.
Eu mă pregătesc de zor,
Aşez vinul într-o vadră,
Un cocoş am să omor,
Să nu scurme prin ogradă.
O să-l fac borş şi friptură,
Pentru seara deocheată,
Fără multă tevatură,
Mă fac bucătar pe dată.
Luna iese peste noapte,
Arătându-şi galben fard,
Eu visam ţâţele copate
Şi o aşteptam sub gard.
În delir însă un câine,
Mă lătra aprig,nervos,
Îi arunc un colţ de pâine
Şi-l ademenesc frumos.
Tace savurând festinul,
Molfăindu-l într-o doară,
Doamne, a ieşit vecinul,
C-o măciucă la subsoară.
-Sară bună,Constantine...
Tot larma te-a scos afară?
-Bună,îi răspund vecine...
Latră bietul că e seară...
Îl invit,vreau să-l cinstesc,
Poate i s-o face somn,
O sa-i dau din vin regesc,
Zău aş vrea să îl adorm.
N-am noroc,acum văd bine,
Să-i mângâii muierea-n seară,
-Ce vecin esti Constantine?
De-mi cinsteşti soţul afară....
Ruşinos îl chem în casă,
-Hai vecine,hai la moşu
Şi mi-a stat bietul la masă,
Terminând,zâmbind cocoşul...

SUNT UMBRĂ DOAR...



În dimineaţa asta brumele sunt negre,
Ferestre de lumină în lume s-au închis,
Tăcute trec cortegii cu clipele funebre,
Pe lacrima căzută din ochiul meu închis.

Trec clipele-amorţite, în umbre pe alei
Şi plâng sub paşii lor ,doar frunzele ucise,
Răceala nopţii moare ascunsă-n ochii ei,
Să-mi pui la cap iubito coroanele cu vise.

Sărută ceaţa crudă ,ce-şi picură din nori,
Balsamul alb de ghiaţă pe visele-mi boeme,
Cuvântul să-şi ascundă povara de fiori,
Tu-l pune pe petale de moarte crizanteme.

Acum mi-i pieptul rece, m-apasă în adânc,
Prin simfonii ecouri îmi cânta legământ,
Cu glas de îngeri negri, ademeniţi de vânt
Şi-s umbra crucii rece, întinsă pe mormânt.

INFINIT ECOU



Un înger moare în tăceri,
Tăcute-n mare-albastră
Şi ne apasă-n primăveri,
O floare din fereastră.
Un val cu val alungă,
Pe mal spume ucise,
Un nor să le străpungă,
Cu albul mort de vise.
Ne plânge o lumină,
Cu raze reci pe faţă
Şi-o floare de sulfină,
Se-nchină-n dimineaţă.
Noi mai păşim dureri,
Din amintiri trecute,
Pe frunza moartă ieri,
Stau vise ne-ncepute.
O lume mai respiră,
Iubind numai păcatul,
Iar pasul şi-l înşiră,
Peste ecou neantul...

LACRIMA NOPŢII



Trei clipe ţi-au rămas,
Înţepenite într-un ceas
Şi bat cu adierile pustii,
Iubiri apuse printre vii.
Iubito vreau să-ţi las,
Ai mei fiori din glas,
Să mi-i aşezi la căpătâi ,
Că tu eşti cea dintâi..
Mă-nţeapă un destin,
Când doar abia suspin
Şi curge peste şoapte,
O lacrimă de noapte.

SCRIU LIBER...



Sunt tabere puse
Şi clanuri sunt mii,
Cuvintele- apuse,
Te-aşteaptă să vii.
În lumea culturii,
Un vis prea mareţ,
Se-nchină doar urii,
Cuvântu-i mai creţ.
Se înalţă spre astre,
Cu formă de vânt,
În versuri albastre,
Cu miros de pământ.
Ridică-te critic,
Din cerul tău gol
Şi-mi fă analitic,
Cuvântul în nor.
M-oi trece în lume,
Ca umil călător,
Pe buze ai spume,
Ce-n coate mă dor...

luni, 19 noiembrie 2012

MAI VISEZI VERDE



Toamnă a căzut
Peste parcul mut,
Noaptea iaraşi vine

Cu flori peste mine.
Tainicule dor
Nu mai vreau să mor,
În zadar te-alint
Trandafirii mint.
Picură din nor,
Lacrima-n fior,
Gându-mi fuge-n zari,
Pe alte cărări,
Umbra ta sub lună,
Visele-şi adună.
Tu pluteşti în vânt,
Eu cu şoapte plang.
Se mai nasc în zori
Mireasme de flori,
-Oare cine crede ,
Că visezi la verde...

duminică, 18 noiembrie 2012

SĂ VII…



Să vii iubito sa-ţi petrec,
Fărâmele ce curg din ceas,
Când peste noapte albă trec,
Lăsându-ţi doar bun ramas.

Să vii iubito să de plimb,
În braţele-mi plângând,
Peste izvoare din Olimp,
Ce vise-mi nasc în gând.

Să vii iubito să te scald,
Cu lacrimi reci de astre,
Pe val cu spumă de smarald,
Prin mari adânci, albastre.

Să vii aşa, cum tu doar ştii
Paşind încet ,tu doamna,
Să naştem vise de copii,
Să ne-nchinam la toamnă...

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

CAFEAUA



În ceşcută de alamă,
O cafea-şi ţinea mânia,
Aburi aruncând de teamă,
Să nu ude farfuria.
Nici că vrea să o păteze,
Cu negreala ei amară,
Doar încercă să ofteze,
Caimacul stă să sară.
Aşezată lângă cană,
Cu dulcime o felie,
Mă privea ca o satană,
Plină rău de CAFEAUA

În ceşcută de alamă,
O cafea-şi ţinea mânia,
Aburi aruncând de teamă,
Să nu ude farfuria.
Nici că vrea să o păteze,
Cu negreala ei amară,
Doar încercă să ofteze,
Caimacul stă să sară.
Aşezată lângă cană,
Cu dulcime o felie,
Mă privea ca o satană,
Plină rău de glicemie.......:)))))

.......:)))))

TĂLHARUL



Tu câte suflete-ai pierdut,
Prin curcubeu albastre,
Pe noaptea fără început,

Ce bântuie prin astre?
Tu cîte suflete-ai să pui,
Umil pe val de mare,
Pe spuma albă care nu-i
Adânca-n nepăsare?
Tu câte lacrimi ai de dat,
La poarta-nlănţuită,
Ce-a ruginit într-un păcat
Zăcând de vise-nţepenită?
Tu câte zâmbete-ai lăsat,
Pe inima-mi fierbinte,
Încet,încet au transformat,
Tâlharul în cuvinte...

vineri, 16 noiembrie 2012

STRUNE CE DOR



Din lapte de ceaţă,
În zori dimineaţă,
Aştept iar să vie,

Lumina-ţi pustie
Cu taină de dor,
Un cântec din nor,
Pe frunza căzută,
E umbra mea mută.
Pe bancă trei şoapte,
Îngheaţă în noapte,
Iar bruma cea rece,
În vis le petrece,
Când strune mă dor,
În zbor de cocor
Şi-mi cânt-o ghitară,
În margini de seară...

CURĂŢENIE



Hai matură-mi din toamnă norii,
Iubito-n fiecare dimineaţă,
Ce-şi plâng racealea cu fiorii,

Prin codru fără de verdeaţă.
Mai mătură şi raza ce adună,
Căzutele petale de pe-alei,
Par umilite florile să spună,
E toamnă iar şi-i timpul ei.
Mai mătură tăcut o umbră,
Din simfonia fără prortativ,
Ce-n noapte rece încă umblă,
Călcând ecoul meu naiv.
Să-mi mături albii de izvor,
Ce se mai nasc în vârf de stâncă,
Să-mi iei chiar şi poverile de dor,
Din noaptea mea atâta de adâncă.
Mai mătură-mi iubirea când,
O lăcrima din nou fierbinte,
Stă liniştită ascunsă-n gând,
Sub mândru clopot de cuvinte...

ZÂMBET PĂCĂTOS



Deschide sufletul iubito,

Împovărat de primăveri

Şi-atinge-mi marginea

Nopţii cu iertările tale.

Dezveleşte povara inimii,

De invidia ridurilor,

Născute în raza lunii

Şi-mi fericeşte eterniatea

Cu păcatul din zâmbet....

joi, 15 noiembrie 2012

O RUGĂ



Am întins paşii verii,

În coloana fără de sfârşit


Şi umbra sărutului bătea

În porţile tale de piatră,

Înalţând rugă cuvintelor,

Îmbălsămate de muzica,

Nopţilor astral de albe,

Moarte pe masa tăcerii....

Te rog să-mi înapoiezi,

Bucata de suflet ascunsă,

Lăsată timid în palmele tale....

GREŞEALA...



Te duceai către pădure, cam acum o săptămână
Şi mă asmuţeai nebună cu bagaj de tanga-n mână.
Eu ademenit de copsa, ce se unduia spre crâng,

Am urmat-o cu fiorii ce în suflet mă tot strâng.

Te cuprind încet în palma cea flămândă de păcat,
Răzvrătiţi plini de iubire sânii tăi i-am sărutat.
Ne mai mângâia un soare, aruncând raze fierbinţi,
Simt furnicile-n spinare şi mai simt că tu mă minţi.

Ştiu ard gazul de pomană,din maşina fără vină,
Prin apus tacut de tomnă încă mai era lumină.
Uit cu totul de nevastă,când luna pe cer se suie,
Prin a ta mândră fereastră, zău mă integrez în UE....

miercuri, 14 noiembrie 2012

OCHI VERZI



Frumoasa mea cu ochii verzi,
În negru nopţii îmbrăcată,
Îmi aprinzi foc fără să vezi,
Şi inima îmi faci să-mi bată.
La ceas de noapte în apus,
Flămâmndă-ţi este gura,
Te-oi săruta încet de sus,
Ţi-oi mângâia făptura.
Pe pieptul tău am să aşez,
Bătrâna frunte-mpovărată,
Purtând pecetea unui crez,
Din lumea mea fără de pată.
La pieptul tău am să ştiu,
Cu vise albe îmbrăcat
Şi nu m-oi pierde în pustiu,
Aşa cum mi-a fost dat.

AFIŞUL



Ieri am pus afiş afară,
Că-mi doresc o secretară
Şi-au venit fete gramadă,
La examen de corvoadă.
Pregătite foarte bine,
Voiau în birou la mine,
Mai toate erau de soi
Şi zâmbeau tare vioi.
Dar a reuşit la moşu,
Una îmbrăcată-n roşu.

AM BIROU NOU...



Mă bat cuvinte-n fiecare dimineaţă,
Ce-aleargă peste vise albite în ecou
Şi aburii cafelei, mă încălzesc pe faţă,
Mi-am asezat o fată în locul de birou.

Mă bântuie o muză cu adieri senine,
O simt în suflet cum se aşează,dragă
Şi-mi sar din neuron, cuvintele virgine,
Ca monument precum o capră neagră.

Avea trei diplome de-nalte facultăţi
Şi-un zâmbet cald avea în ochii ei,
Dorea birou sa fie, creeând priorităţi,
Cuvintelor ce zboară rugina pe alei.

Ascunsă-o ţin în casă, de văzul tuturor,
Amicii mă vorbesc prin colţuri de nimic,
Pe păntec scriu în ciuda dumnealor
Şi-autografe dau pe mândrul ei buric.

ADIO COLONELE (colonelului Costică Sănduleac}



Te-ai stins tu colonele,
În zi de

toamnă plină
Şi marşul tău spre stele,
E-o clipă de lumină.
În trei culori înfaşurat,
Din care lacrimi curg,
Tu colonele ai plecat,
Spre stele în amurg.
Ai împuşcat un soare,
Cu salva ta de lacrimi,
Eu văd încet cum moare,
Adânc tranşeu în patimi.
O lume plină de tăcere,
Mi te-a răpit spre astre,
În tancul tău e doar durere,
La fel în sufletele noastre.
Destinul tău de sub drapel,
Cu-n jurământ ne-nvaţă,
Primeşi de ţării eşti fidel,
Trei salve pentr-o viaţă.
Adio dar şi să m-aştepţi,
Cu ale tale vorbe bune,
Ne-om naşte în poziţie de drepţi,
Dar ne vom naşte-n altă lume.

duminică, 11 noiembrie 2012

ZACUSCA



În ceaunul cu zacuscă,
Ce mai borfotea pe foc,
Mi-a atrerizat o muscă,
Ce venea din iarmaroc.

O privesc şi mă socot,
E prea grasă în legume,
Dau cu lingura s-o scot,
Şi mă opăresc,pe bune.

Am în ochi o lacrimă,
Nu ştiu ce i-o fi venit,
Soaţa mea cu patimă,
Aspru rău m-a pedepsit.

Am greşit c-o zi-nainte,
Acum pătimesc umil,
Că băusem fără minte,
Ţuică fiartă cam un kil.

-Faptul este consumat,
Încerc zâmbitor să-i spun,
-Stai cuminte,te-am iertat,
Da tot mesteci în ceaun.

RĂSCRUCE DE DRUMURI



O toamnă-n apusuri se închină prin fumuri,
De verde ce moare, la răscruce de drumuri,
Când umbra mea trece pe drumul pustiu,
Mâ-nchin ţie Doamne,mă mir că sunt viu.

Destinu-mi coboară tăcerea prin cânturi,
Răscrucea-i pustie ,cu roşii pamânturi,
Păşesc înainte,nu am cum să mă-ntorc,
Tu dăruie-mi Doamne,un strop de noroc.

Cuprinde-mi în braţe,un vis ce se duce,
Şă fie cu tine,răstignit sus pe-o cruce,
Să-şi vadă speranţa când sorele-i dus,
Lumini să-şi înece, prin tăcutul apus.

Priveşte-mă Doamne, sunt etern călător,
Mă-nchin la apusuri,sunt şi eu muritor,
Ascunde-mi din faţă, pocal de venin,
E ruga din noapte, ce acum-ţi închin.

Primeşte-mă-n suflet ,cu gândul frumos
Şi-mi iartă greşeala ,de-a iubi păcătos ,
Mă naşte din nou pentru alt surghiun,
Dar mă naşte pe lume cu suflet mai bun.

UNUI CRITIC DE DOI BANI



Tu vrei să pui cuvintelor zăbală,
Deşi prea multe nici tu n-ai citit,
Cuvântul tău se zbate într-o boală
Şi plâng încet speranţe-n asfinţit.

Prin univesul celor care scriu,
Iubirilor le porţi o ură necesară,
Scrii prin gazete albe de pustiu,
Cu ele-aprind un foc în seară.

Te mai citesc colegi de pe aici
Şi te cam râd probabil că o ştii,
În foaia ta mai învelesc şorici,
Aşa doar s-o ascundă de copii.

Tu vrei să fii fiorul din cuvânt,
Te înţeleg şi chiar mă dumiresc,
Făcut tu esti din alt pământ,
Dar dintr-un lut mai diavolesc.

Închină-te spre-naltul univers,
Cu impotenţa-ţi gânditoare,
Şi-ţi lasă sufletul prin vers,
Să mai miroase ca o floare.

PRIVIRE DE TOAMNĂ



În bruma paşilor pierduţi,
Din altă tomnă care vine,
Tu naşti fiorii ne-ncepuţi,
Cu suflet cald prin mine.

Din altă toamnă care vine,
Tu vise-arunci către apus,
Se bate sufletul prin mine,
Cu o privire m-ai sedus.

Tu naşti fiorii ne-ncepuţi,
Mi-ai pus pe inimă povară,
Tacerea codrilor mei muţi,
Ce-şi mai dezbrac-o vară.

Cu suflet cald prin mine,
În inimă stârneşti văpăi,
Luminile cântau senine,
Luciri de vis în ochii tăi.

Sunt gol în suflet ca şi ei,
Nici paseri nu mai cântă,
Trecut mirosul cel de tei,
O amintire mai frământă.

POARTA LUMII



Prin fereastra dimineţii 
Către astre zboară vise,
Călătore-n vălul ceţii
Stau speranţele ucise.

Eu alătur zbor de dor
Şi culorile de floare,
Peste stâncă un izvor
Curge-n albă nepasare.

Brazi tacuţi în adieri,
Taie umbra pe pământ,
Zac poeţii mei stngheri,
Făra geamăt de cuvănt.

Ei ascund sub raza lunii,
Vestejită clipa moartă,
Apoi cu păcatul lumii,
Mai deschid încă o poartă.

LA BRAŢ CU TOAMNA



La braţ cu mine pe poteci,
Nu vrei să vezi cum sufăr,
Tu albă umbră te petreci,
Tăcut prin flori de nufăr.
C-o moartă frunză aurie,
Tu amintiri îmi rugineşti,
Mi-o dăruieşti doar mie,
Nu ştii, nu vrei,să te căieşti.
Îmi dărui blăndă adiere,
În visul nopţii drept cadou,
Speranţe zboară efemere,
Pe-apus de lacrimi şi ecou.
Mă plimb la braţ cu tine,
Pe-alei foşnind de dor,
Tu domna mea ştii bine,
Că sunt doar trecător.
Haiduc în doina rece,
Ce bântuie-n surdină,
Sunt omul care trece,
Sunt visul de lumină.

IUBIRE RECE



Cu paşii tai foşneşti prin ceţi,
Căzută,moartă frunza ruginită,
Pe-o albă brumă-n dimineţi,
Păşeşti prin vis ne-stingherita.
Îţi duci povara de răceală,
Prin codrul meu fără habar
Şi îmi îmbraci umbra banală,
De pe poteca în frunzar.
Te-agăţi de pomii dezgoliţi,
Cu blânde adieri de şoapte,
Ei te privesc parcă-mpietriţi,
Stau nemiscaţi în noapte.
Se naşte-un rid pe frunte,
Din zilele care-au trecut,
Prin amintirile mărunte,
Cu alte gânduri de-nceput.
Îmi furi şi frunza din castani,
Cu gândul ruginit ce trece,
Te voi iubi şi în alţi ani,
Dar te-oi iubi tot rece.

ALT ZBOR



În mine, cu nimic din nimic,

Se naşte umbra sărutărilor,

Tăcute ale nopţilor reci.

Prin surdină ecoul, îşi căntă

Romanticele adieri,iar eu,

Mă desprind ,de propria-mi

Umbră pentru alte zboruri.

SINGURĂTATE ÎN DOI



Să ne-mbrăcăm cu vise reci de toamnă,
Cu frunze ruginite,căzute să-mbrăcăm,
Un gând al dimineţilor stimata doamnă,
Prin amintiri iubirea-n cîntec să lăsăm.

Pe-aceeaşi bancă-n parcul meu divin,
Să poposim,prin anotimpul ce ne trece,
Uşor te-oi mângâia c-o adiere de suspin
Şi am să-ţi cânt plăcut,o simfonie rece.

Ne-om legăna încet,printre apusuri calde,
Într-un hamac ţesut din blândele lumini,
Iar raza lunii reci,privirea să ne scalde,
Furând din ochi durerea,să fie mai senini.

Ne-om aduna petale din amintiri căzute,
Ascunse sunt în ceaţa,tăcută sus în nori,
Trei lumânări mai ard cu flăcările mute,
Să ne plimbăm iubito,păşind peste fiori.

VIS DE ZORI



A plouat întreaga noapte,
Peste vise,peste şoapte,
Cu reci picături de dor,
Ce cădeau din rece nor.
Se înalţă din pământ,
Alb fiorul de cuvânt,
Care rugineste-n noi,
Ca o frunză în zăvoi.
Mai păşesc în univers,
Calde rimele de vers,
Cu luminile din stele,
Au umbrit două inele
Zău aş vrea să le adun,
Peste suflet să le pun,
Da sunt ameţit de ieri,
De-a cognacului poveri.
Încet dau să beau cafea,
La vecini cânt-o manea,
Însă mă trezesc subit,
Vreau să merg la pescuit.
Să mă relaxez la bilă,
Peste toamna cea umilă,
Şi de mă gândesc mai bine,
Iau cuvintele cu mine...

UITATĂ ÎN STELE



De pe strune noaptea zboară,
Cald prin geamăt de ghitară,
Cu ecou se-ascunde-n astre,
Din ocean spumele-albastre.

Ochi adânc ca de mărgean,
Plin cu lacrimi de ocean,
Se înalţă-n mândre valuri,
Ce săruta-n noapte maluri.

Alergând încet prin gânduri,
Faci popasul printre rânduri
Şi-ţi mai aşezi pe carul mare,
O muzică pierdută de uitare.

Visezi apoi lumini de sfinţi,
Cuvinte ce se sting cuminţi,
În versul care face temenele,
Stând spânzurat prin albe stele.

PIERDUŢI DE ÎNGER



Să-ţi plângi iubito zarea,
Cu ceaţă-n depărtări,
Să ne-nvelim cu marea,
Pe trupuri de uitări.
Să fim pe-a spumei val,
Un leagăn de uitare
Şi s-adormim pe mal,
Luminile de soare.
Un înger să ne vadă,
Cuprinşi iar în păcat,
Şi-arome dulci să cadă,
Pe-adânc de neuitat.
Clepsidra să ne plângă,
Cu clipe din nimic,
În braţe să ne strângă,
Un univers mai mic.
Ţi-oi da atunci de ştire,
Tu înger de tangaje,
Că ne-ai uitat ştii bine,
Ascunşi printre bagaje.

CUR POETIC



Pupincurismul poetic,
Ce-n lume-o să vină,
O să facă prin critici,
Puţină lumină.
Cu aprige fapte,
De umor şi cuvânt,
Să vadă că-n noape,
Sânt toţi un pământ.
Iubirea-i doar una,
Cu multe nevoi,
Coboară nebuna ,
Păcatele-n noi.
Ne plânge făptura,
În poale de dor,
Micimea gândirii ,
Din inima lor.
Eu trec doar o viaţă
Aşa ca şi când
Legănat de o aţă
În eternul mormânt.

REALITATEA CRITICĂ



Mamă tu ce esti un critic,
Aspru dulce şi şprintar,
Te întreb dar analitic,
Tu ce piept pui la hotar?

Înşiri versurile albe,
Fără noimă,fără fler,
Ce stau atârnate-n salbe,
La o poartă efemer.

Cine oare-o să le-nveţe,
Recitându-le discret,
N-au tablouri nici poveţe
Şi nici like pe internet.

Tu n-ai sufelt şi nici ţară,
Tot ce e, nimic nu ai,
Tu-n cultură esti povară,
Şi nimic pe lume n-ai.

Tu ai tot bătut din gură
Şi cititorul te-a legat,
Ca pe-o vacă-n arătură,
Eşti un câmp bun de arat.

VISE UCISE



Sunt sufelt de înger ce moare-n biserici,
N-am inimă curvă în poale de clerici,
Îmi fac meseria ,cât pot mai cuminte
Şi ziua întregă mai mătur cuvinte,
Ce plăng de pe stâncă în albul izvor,
Cu spume de soaptă se-nalţă în nor.
Te umfi duduie ,te naşti din nimic
Şi-arunci peste mine, cu ceaţă un pic,
Eu sunt doar amurg,tu zău nu te teme,
În mine iubirea cu lacrimi mai geme,.
Se-nchină la tine prin magice seri,
Romanţa nebună pe care mai speri,
Să o auzi plutind peste lună în noapte,
Pe raza tăcută cu note de şoapte.
Pe patul ceresc te-odiheşti ca o doamnă,
Pe frunza căzută şi moartă de toamnă,
Mai zac amintiri şi speranţe proscrise
Şi pe aripi de înger stau vise ucise.

DRAC NEBUN



Ţi-au început a creşte coarne,
De când ţi-ai propus să-mi 
Desparţi zilele în păcate,
Străjuind peste apusuri.
Îmi doseşti clipe de iubire,
Prin nevoiaşele amintiri,
În turnul de fildeş al uitării,
Unde doar tăcerile mai cântă,
Ruginiul frunzelor moarte,
De plăcerea primei brume.
Am să urc scara nopţii
Şi-am să te pârăsc când,
Voi fi sus, ochi în ochi,
Cu timpul,creator de riduri.
Atunci Dumnezeu îţi ţi-o lua,
Aripile încărcate de umbre
Şi tu vei rămâne gol şi singur,
La poarta incoloră a eternităţii.

CRUCE DE INIMI



În cimitirul cu amintiri,
Zac liniştite clipe fără aripi,
Înţepenite între ridurile,
Construite de Cronos,
La margine de gânduri,
Legate-n portativul,
Simfoniilor nopţii,
Ce-şi leagănă barca,
Plină cu vis de păcat..
Ultimul nor nemişcat,
Îşi bântuie umbra,
Peste crucea de vremi,
Zidită din inimi.