luni, 17 decembrie 2012

CĂLĂTOR FLĂMÂND



Trec albe nopţi, când vise bat mătănii,
La poarta cerului închisă-ntre lumini,
Rotundă luna, îşi mai conduce sănii,
Cu ochi închişi, la caii albi te-nchini.

La poarta cerului închisă-ntre lumini,
Stau primăveri în amintiri amestecate,
Un nor îţi plânge cu lacrimi peste sâni,
Izvoare de cuvinte,în noapte îngheţate.

Rotundă luna, îşi mai conduce sănii,
Prin dans de fulgi ce se aşează blând,
E dispărută-n codru urma de dihănii,
Ce muşcă noaptea tristului flămând.

Cu ochi închişi, la caii albi te-nchini,
Te pierzi purtată-n adiere de cuvânt,
Din şoapta-ţi rece mai picură lumini,
Pe călătorul trist,de dragoste flămând.

Când dimineaţile îşi vor ascunde norii,
Sub rugăciunea albă,şoptită în cuvânt,
Tăcut sărutul nopţii v-a deştepta fiorii,
Prin călătorul trist,de dragoste flămând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!