duminică, 24 februarie 2013

ÎNGER ALB...



Iubita mea tu înger vreau să-mi vii,
Iar eu tăcut pe-o stâncă lângă mare,
Să-ngrop prin nopţi luminile pustii,
Iar visele-n amurguri să mai zboare.

Tu să mă duci în ultimul meu zbor,
Deasupra mării plină de păcate,
Adâncul ei să mă îngroape-n dor,
Iar peste valul ei să pun eternitate.

Încet să-mi plângă valul după val,
O soartă împlinită,care a fost visare,
Cu universul tu umple-mi un pocal
Şi-ngropă-n val o şoaptă care moare.

Să mai sărut culorile din curcubee,
Să mă ridici spre margine de zare,
Tu înger alb, frumoasa mea femeie,
Să mă îngropi apoi pe fund de mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!