duminică, 24 februarie 2013

SINGURĂTATE ÎN DOI



Să ne-mbrăcăm cu vise reci de toamnă,
Cu frunze ruginite,căzute să-mbrăcăm,
Un gând al dimineţilor stimata doamnă,
Prin amintiri iubirea-n cîntec să lăsăm.

Pe-aceeaşi bancă-n parcul meu divin,
Să poposim,prin anotimpul ce ne trece,
Uşor te-oi mângâia c-o adiere de suspin
Şi am să-ţi cânt plăcut,o simfonie rece.

Ne-om legăna încet,printre apusuri calde,
Într-un hamac ţesut din blândele lumini,
Iar raza lunii reci,privirea să ne scalde,
Furând din ochi durerea,să fie mai senini.

Ne-om aduna petale din amintiri căzute,
Ascunse sunt în ceaţa,tăcută sus în nori,
Trei lumânări mai ard cu flăcările mute,
Să ne plimbăm iubito,păşind peste fiori.

Când zorii vor cădea pe obositele zăpezi,
Lumina lor ne-o deştepta din vis cuminte,
Atunci o umbră, iubito-n pat tu ai să vezi,
E umbra mea cu mângâierea din cuvinte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!