marți, 12 martie 2013

TREI ZILE DE FOC 2 ( mic jurnal )



ZIUA II 8 martie 2013

Neaţa dragilor vă urez în pas grăbit pe acelaşi traseu ca în fiecare dimineaţă.Zi importantă pentru toţi,hotărăsc să nu pierd timpul prea mult cu rutina dimineţii,aşa că am pus repede nişte colgate la fiert,mi-am frecat repede dinţii rămaşi cu nişte cafea să se piardă gustul viselor care nu se mai împlinesc.OF,adică invers.Încă sunt ostaticul somnului pervers ce mă pătrunse prin toate găurile.Am pus de cafea,m-am spălat pe bot de vise şi-am periat frumos rămăşiţa de dinţi,care încă mai tronau cavitatea mea bucală,făuritoare de alinturi şi înjurături neaoşe la momente diferite.Ies repede la balcon să nu pierd cumva urările de dimineaţă.Supriză însă.Linişte totală,balcoane şi geamuri închise peste tot.Drace îmi spun,s-o fi întâmplat ceva cât am hibernate eu.Privirea îmi bate pe la fiecare fereastră,balcon.Când ridic ochii îmi mai vine inima la loc.La trei cum mă aşteptam voluptoasele ţâţe a Rozei parcă ciripeau atârnate la pervaz.
-Bună dimineaţa, strig eu mai tare,în speranţa că poate se mai deschide o fereastră ceva,măcar să mă injure matinal.
-Bună să-ţi fie inima Constantine,o aud imediat răspunzând tot într-un strigăt mai puternic.Parcă înţelese că voiam să-i vad pe toţi cu nasul în cafea ape la ferestre.Încă mai avea nişte ciucălăi ceva băgaţi într-o pungă şi legaţi pe cap.
-Ce ai Rozo te doare capul? Mă trezesc eu întrebând…
-Nu te râde Constantine,ştii bine că azi aştept vizitatori.Ce ai uitat că este 8 martie?Păi aştept şi eu să văd ce vecini am,care vine să mă felicite,că eu am pus mărţişoare pe la toţi barbaţii din bloc,chiar şi pe la alea alăturate le-am vizitat.Înghit frumos în sec.Chiar şi eu am primit o împunsătură de la duducă.
-Ei bine Rozo eu vin mai pe seară că acum trebuie să trec pe la celelalte care încă se zbat să dărâme socialismul,adică încă muncesc fato.
-Te aştept cu drag.Să suni de două ori să ştiu că eşti tu.
-Aşa am să fac.Acum mă echipez şi o iau pe jos să scap de obligaţii.
-Baftă şi să fii cuminte ,râde ea.Nu se deschide nici o fereastră.Doar noi ne rânjeam între două etaje.Echipat frumos cu jujăul la gât,adică cravata aia de care mi se scârbise la unitate,niţel parfumat cu nişte antitabac,să nu put a rus de la mahorca lor, păşesc fără prea mare bucurie prin casa scării,unde lumina nu mai ardea.Mă simţeam ca Miron Cosma în mină.Ştiam fiecare treaptă unde-i crăpată sau îi lipseşte o bucată pe stânga ori pe dreapta,aşa că misiunea ieşirii din bloc se efectuă cu succes.
-Constantine, o aud eu strigând pe Roza…
-O să-ţi fac o surpriză aşa să nu spui că-s fată rea.Brusc pe fereastra ei zbură către mine o prinzătoare de rufe cu ceva strâns în dinţi.Mai ca să-mi nimerescă pălăria şugubeaţă.Îmi aterizează la picioare.O ridic şi ce crezi? Frumos împachetaţi într-o bucată de tabloid mincinos tronau 50 de roni.
-Bă Rozo ce-i cu aştia ? întreb eu nelămurit …
-Păi ştiu că ai de umblat , la mai multe cadâne şi nu vreau să vii obosit.Să ai şi tu la tine un bănuţ de taxi,că dacă serveşti ceva nu poţi merge cu maşina.Oups ! Hai că am început fain ziua.
-Ţi-i dau înapoi la pensie Rozo,mulţumesc.
-Nu-mi dai nimic.Te aştept aşa cum ai promis mai pe seară.Nu ştiu de ce dar parcă suna mai mult a ordin decât a invitaţie.În fine ,bun şi aşa.
-Ok,am promis o să vin.O zi faină pănă ajung eu înapoi.O vad că-mi face semn cu mâna şi dispare zâmbitoare după perdea.Probabil să-şi dea jos povara de ciucălăi ce-i tronau ţeasta.Pe lângă mine trec grăbiţi alţi datornici cu zambile,frezii,trandafiraşi,toţi cu moace preocupate parcă de treburile tării.Al dracu semănau mai toţi în încruntarea lor tot mai mult Cristian Tudor Popescu…Nu-mi pot un zâmbet fugar.Soarele îşi născuse primul dinte pentru a muşca din norii ce încă dormeau deasupra târgului meu mic.Mă depăşeşte în tropot înţepat o duducă cu nişte picioare fără terminal,de parcă erau făcute pentru a agăţa de ele cablurile de la net,echipată c-un rest de fustiţă roşie ca focul.O masez un timp cu privirea până ce dă colţul.Deh,nu era pe traiectoria mea.Îmi aduc aminte ca mamei nu i-am luat nimic şi o tirez la piaţă.Iar rând,iar călcături pe bombeu.Mustaţa îşi face datoria.Norocul meu.Mă întâlnesc cu câteva cucoane la care aveam obligaţii chiar prin piaţă.Fără prea mare protocol le înmânez din mers bucheţelele şi mărţişoarele printre două pupături cu urări mincinoase bineînţeles,însă tot plin de zâmbet.În ochii lumii musai să fii mai reţinut,însă tot le ciupisem aşa din mers,ascuns de câte-o bucă.La una mai tinerică,pe care o aveam pe listă chiar i-am înfipt dinţii în jugulară.
-Stai liniştit Constantine…al meu pleacă joi înapoi în Spania,îmi şopteşte ea roşie ca o pătlagică turcească.Să mă suni neapărat.Vezi ca iese al meu acum din bar.Întorc repede privirea şi văd un martalog ce făcea umbră cât un bloc,cu două plăsoaie în mâna.Ne ştiam din vedere.
- Salut zic rapid,ţi-am felicitat duduca de ziua ei.
-Bă,da i-ai luat şi salată bag seamă.
-Aşa am dat la toate pe care le cunosc şi am obligaţii,zâmbesc eu trist că am fost prins asupra faptului,ca mâţa la oala cu smântână.
-Apăi hai şi-om bea ceva să o sărbatorim acătarii.Nu prea aveam chef,însă nici să lase plăsoiele din mână jos parcă nu voiam.Intram în barul mizer toţi trei şi ne aciuăm la o masă mai retrasă.
-Hai ca dau eu ceva,mă trezesc spunând…ce vrei să serveşti?
-Lasă nea Constantine,dau eu că ştiu că la voi aici în România e foame.
Bun mă gândesc şi cu mâna în buzubar mângâi restul rămas de la florile mamei.
-Ce bei ? 
- Un cognac Unirea,zic scurt.Ce dracu să iau,cu asta sunt prieten de mult,zâmbesc.
-Nu se poate.Cu mine bei ce beau eu.Hai la bar să vedem ce are.Eu am servit adiniaori nişte wisichi, aşa la botul calului.Dă să mă umfle râsul dar nu prea era loc.Mă abţin eroic.
-Atunci să iei ce vrei tu.Nu fac pretenţii.O babă autohtonă se infiltrează între noi,cu nişte cununi de usturoi din alea de Copălău,terapeutice.
- Maică luaţi de la baba medicamentul de răceală,luaţi maică este mai ieftin ca la farmacie la Catena.Bă şi slobozeşte babetul un gaz de şist de mi-a făcut nasul mai cârn decât îmi era.Ptiu drace.Parfumul de post greu se volatilizeză în fine prin fumul de mahorcă rusescă.
-Pardon maică,mai scapă baba câte una,să mă iertaţi.
-Ia dă babo două cununi mai faine ,îl aud pe amic cerăndu-i…Ţine şi tu una Constantine să nu zici că eu nu sunt darnic.Asta îmi mai trebuia.Unde dracu să o bag să nu umblu cu ea în mână? Scurt,în punga cu mărţişoare.
-Să trăieşti maică,zice baba.Să-ţi fie de leac.
-Dă la babă fato o dublă de votkă…sughiţă babetul peste tejghea la fătuca de la bar.Îl sorbi rapid şi farmacia bio plecă cu gazele de şist cu tot în drumul ei.
-Două duble de wisichi din ăla bun de care am băut adiniaori.Scoate un portofel de muşama de o calitate reprobabilă,dar burduşit de caşcaval.Asta e îmi zic eu resemnat.Omul munceşte afară,îşi permite.Eu din trei cuvinte pe care le rostogolesc când la deal când la vale de unde dracu să am atâţia parai.
-Hai rapid dă-l peste cap aici să nun e vadă muierea,că mai luăm un rand la masă.Am executat comanda fără remuşcări.A mai luat încă un meniu de mers la masă şi un lichior duducăi.
-În fine ,hai să trăim,noroc spune martalogul.La mine deja aburii bahici începuseră patinajul printre neuronii deja excutaţi.Fugitiv, ochii îmi cad pe fainele ţâţe ale duduii, care parcă razvrătiţi voiau să iasă afară prin bluziţă şi să adulmece din gurguie aroma lichiorului.Piei drace.dacă mă vede masculul?Mut privirea aiurea prin fumul sălii.Devenisem mai zâmbăreţ.Politicos mai mult pupam paharul decât să-l beau de se vedeau deja urme de uzură.Or fi de la mine?Îl înghit într-un final.
- Mulţam fain îi spun.Trebuie să mă grăbesc.E tîrziu şi mai am de trecut prin alte locuri.Ieşim afară.Soarele deja trona peste foamea amiezii.Simţisem asta din nişte ghiorloituri prin pântec.Dimineaţa de obicei nu mâncam.
-O zi frumoasă să ai Constantine.Duduca îmi zâmbeşte ascuns.
-Şi voi la fel.La revedere.Nu ştiu de ce parcă drumul era mai lung către mămuca.Mergeam mai mult în viraje pentru derutarea inamicului.Să fiu la înălţime cumpărasem în trecăt nişte rădăcini de ţelină.Auzisem eu din bătrâni că face minuni mai ceva ca Viagra.Nebuna de precupeaţă însă mi-a dat-o fără prospect de utilizare,eu le-am ronţăit ca pe mere şi iată-mă constipat de atâta puterinţă.Ajung cu greu.
-Sărut mâna…şi-i înfing în faţă buchetul cu flori,cu marţişor cu tot.
-Mulţam măi fecior că ţi-ai adus aminte şi de mine.Da parcă puţi a borhot hî ? Sau mi se pare mie?
- E de la gumă mamă aroma asta nouă.
-Ce dracu găsiţi voi în a ruguma precum vaca la iesle nu prea înţeleg.
-Ei mamă,ne mai curăţă dantura.A trecut timpul când îi frecam cu sare .
-Sărut măna ,am fugit că mă grăbesc.
-Mergi cu Domnul spuse ea cu o undă de supărare în glas că nu zăbovisem mai mult.Nu ştiu dacă Domnul mergea cu mine făcând topometria trotuarului,însă am scăpat de obligaţii.Eram liber şi împăcat sufleteşte.Telefonul sună şi vibrează în acelaşi timp într-un crac al pantalonilor.Îl scot rapid şi răspund.
-ALO, mulţumesc mult de cadou şi flori…să ştii că mergem cu colegele la o pizza să ne săbătorim.Nu ştiu sigur pe la cât ajug sau dacă ajung azi pe la tine.Înghit în sec.
-Nu-i problemă,petrecere frumoasă.Eu merg acasă şi mă apuc de corecturi pe la ce mai am în lucru.Îi închid nervos.Intru în primul bar şi-mi trântesc oful de toţi pereţii până pe tejghea.Mai aveam un rest prin buzunare şi nu cădea să-l mai târâi după mine.Îmi opresc doar de taxi în alt buzunar.Amurgul calca flămând de lumină peste blocurile gri.Reuşesc să mă ridic şi mă reped la primul taxi.
-Să trăiţi domn Constantin,mă întâmpină şoferul.Mă uit la el şi nu ştiam de unde să-l iau.
-Eu sunt Sandu ăla pe care l-ai apărat în poligon când am greşit.Am fost soldat la matale.
-Aha,îmi aduc aminte, bâigui eu cu juma de gură.Du-mă acasă.
- Pentru matale gratuity, să trăiţi.Din două culori roşii şi trei călcături de pedală eram deja în parcarea din faţa blocului.
-Mulţam fain Sandule.
-Să-mi trăieşti şi matale nea Constantine.Ia de aici numărul de telefon şi mă suni când ai nevoie.Demară în trobă aşa cum venisem.
-Cam târziu ,Constantine,cam târziu.Roza mea cred că terminase de rânduit musafirii şi mă aştepta la fereastră.
-Bine şi acum Rozo…Scara avea lumină,cineva îşi făcuse milă şi o reparase.Urc încet ,trec pe lângă uşa mea ca acceleratul prin haltă,îmi proptesc degetul pe butonul roşu şi-l gâdil de două ori.Uşa se deschide şi-n ea, în toată măreţia ei Roza, într-un neglijeu, parcă făcut din fularele electorale ale lui Diaconescu, atăta era de movă.Mă ia de piept şi-mi tufleşte buzele flămânde după urechea stângă…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!