miercuri, 3 aprilie 2013

TRUDA…



Trudit din suflet am să-nchin,
Pe-altarul vieţii albele cuvinte,
Apoi tăcut în şoaptă de suspin,
Am să mă sting încet, cuminte.

În amintiri, îmi plec să plâng,
Un suflet mort prin lutul sfânt,
La piept iubito-ncerc să strâng,
Fărâma rece, ruptă din cuvânt.

Am să alerg cărările de şoapte,
Sunt călătorul lumii fără minte,
Pe cerul meu luceşte-n noapte,
Rătăcitoare, lumina de cuvinte

Să nu mă plângi cam să revin,
Curând prin vara cea fierbinte,
Sărut pe sânii tăi am să închin,
Poveştile cu rouă prin cuvinte.

Trudit din suflet am să-nchin,
Pe-altarul vieţii albele cuvinte,
Apoi tăcut în şoaptă de suspin,
Am să mă sting încet, cuminte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!