duminică, 9 iunie 2013

NU CRED , NU VREAU...



Nu cred în lacrimile tale
Nici şoapte nu mai vreau sa-mi spui,
Când buciume cântă cu jale,
Pe dealurile nimănui.

Nu cred în alte primăveri,
Ce Cronos le aruncă în noi culori de-apus,
Nu cred în amintiri de ieri
Şi nu mai sunt supus.

Nu cred în altfel de-nceput
Şi doar atunci când îmi zămbeşti posac,
Vor plânge frunzele de nuc,
Iar eu vreau doar să tac.

Nu vreau să zbor prin vise,
Şi nici culori de curcubeu în zilele fierbinţi,
Să le privesc cum cad ucise,
Când tu frumos mă minţi.

Nu vreau să rătăcesc în nori
Şi nici în mări albastre,nu vreau să mă înec,
Aş vrea să-mi dăruieşti fiori,
Într-un sărut şi plec.
Constantin Cristescu

sâmbătă, 8 iunie 2013

ÎNCOLŢIND IUBIRI...



Mai lacrimează cuvântul noii ploi,
Prin ceaţurile reci în albe dimineţi,
De-am fost cu voi,trăiesc prin voi,
Deşi sunt călător trecut de alte vieţi.

Păşesc uşor prin clipele-abisale,
Ascunse sunt în crângul înverzit,
Sudori îşi pun în lacrimă de jale,
Toţi norii ce în noapte i-am păşit.

Tăcut dansează frunzele-amorţite,
Sub adierile ce dormitează nud,
Din ceruri cad doar vise răvăşite
Şi toate îmi îmbracă trupul crud.

Către apusuri se mai coc lumini,
Un înger le veghează nebuneşte,
Lăsând aromele printre grădini,
Pe nopţi iubirea iarăşi încolţeşte....

SĂ NU MINŢI....



Coabita iubita mea cu-o vecinică fufă
Şi-i asculta minciunile în prag de seară,
Precum că aş fi fost, la altă gugulufă,
Făcându-mă nebuna aşa doar de ocară.

Voiam să-i duc în dar o floare de cais,
Dar ameţit, prin gânduri mă mai zbat
Şi îmbătat cu florile căzute peste vis,
Am hotărât să-i duc doar flori de liliac.

E tută vecinica şi-i plină zău de dioptrii,
Că aş lovi-o cu pumnu-mi peste mufă,
Se supără iubita că-mi fac şi alti copii,
Dar eu eram cuminte cu mâna într-o tufă.

Să fii al dracu,cu mintea-ţi ta de nebună,
Îmi minţi iubita că am umblat pe scară,
N-am să mai vin să te iubesc sub lună ,
Să crăpi de ciudă, eu merg la altă scară.

SĂ TE SĂRUT



Depinde doar câte cuvinte pui,
La căpătâiul nopţilor pierdute
Şi câte vise vor zbura hai-hui
Şi câte vor muri, neâncepute.

La poarta dimineţilor ce vin,
Îmblânzitor luminile de stele,
Pe sânii tăi încă lucesc divin,
Bucăţile din lacrimile mele.

Pe coapsa ta cu urme de sărut,
Curg mângâierile prin noapte,
În braţe strâng un chip de lut,
Împrăştiat în caldele lui şoapte.

Să pui în seară o coroană lunii,
În ochii tăi adâncuri de mărgean,
Tu să îneci încet păcatul lumii,
În lacrima pierdută prin ocean.

Am să revin când dacă mă vrei,
Am să revin, prin fiecare vară,
Să te sărut tăcut sub florile de tei,
Să te sărut tăcut în fiecare seară.
Constantin Cristescu

SĂ MĂ PRIMEŞTI...



Mă rog adesea şi chiar aprind lumini,
Privind tăcut la tot ce mă-nconjoară,
Tu Doamne mie bucurie îmi închini
Şi eu mă rog la Tine-n fiecare seară.

Printre lumini arzânde, prin suspine,
Am răscolit o viaţă,prin vise încă ţin,
Cu flăcări reci se mai topesc în mine,
Potecile cu anii ce au trecut sau vin.

Să mă înalţi Tu Doamne sus pe cer,
Să ispăşesc greşela de a mai fi copil,
Cuprinde-n braţe sufletu-mi stingher,
Vreau printre stele, să mă înec umil.

La pieptul Tău tăcut să mă primeşti,
Prin norii care plâng în adieri rebele,
Ştiu bine Doamne că încă mă iubeşti
Şi-ai să mă laşi să zbor, tăcut în stele.
Constantin Cristescu

EU ŞI TU...



Eu te am,tu mă ai,
ne avem,
Peste noapte căzuţi
în blestem,
Eu te simt,tu mă simţi
ca un cânt,
Eu te mint,tu mă minţi
c-un cuvânt.

Eu te plâng,tu mă plângi,
în izvor,
Eu te-aştern,tu m-aşterni,
pe un nor,
Peste noapte căzuţi,
în apusuri pustii,
Zburăm peste vise,
ne vrem iar copii.

Eu te-adun,tu m-aduni,
din lumini,
Obosite-n petale ce mor,
prin gradini,
Eu nu ştiu,tu nu ştii ,
ce clipe mai curg,
Eu te văd,tu mă vezi,
sărutând un amurg.
Constantin Cristescu

IARĂŞI GOI....



De mă iubeşti am să te-aştept,
Să te întorci la mine,
Să te sărut umil pe sânul drept,
Cu rutunjimea lunii pline.

Pe sânul stâng în mângâieri,
Cu liniştea din stele,
Am să-ţi aşez eu primăveri,
Din lacrimile mele.

Apoi eu copsa să-ţi îmbrac,
Iar caldă,umbra mea,
Să-ţi zboare fluturi în stomac,
Trudind lumini de stea.

Să ne unim în adieri de vânt,
În umbra salciei de mal,
Ecoul să ne cânte un cuvânt,
În zborul nostru nupţial.

Iar timpul să alerge peste noi,
Cu blândele iubiri
Şi-o să ne naştem iarăşi goi,
Prin alte amintiri .
Constantin Cristescu

SĂ NU IERŢI…



Frumoase raze-n dimineţi,
O voi, femeilor nebune,
Să ne iubiţi prin alte vieţi,
Dar simplu fără glume.

În astă viaţă precum ştiţi,
Ne-aţi dăruit păcate,
Uşor suntem mereu minţiţi,
Cu cartea de bucate.

Poate şi noi am mai greşit,
Aşa ne stă prin fire,
La altele de am mai poposit,
Noi le-am lăsat iubire.

Te rog de tânără mai eşti,
Învaţă iar să minţi,
Să-ncerci să te căsătoreşti
Şi să ne faci cuminţi.

DOR DE CUVÂNT



Pe frunte de munţi
La poale de nor,
Din picuri marunţi
Se naşte-un izvor.

Îşi curge pe stancă
Durerea-n fior,
O lacrima-adâncă
Se naşte-n izvor.

Îmi sprijină cerul
O stancă de dor,
Plângând pivnicerul,
Îmi toarnă-un izvor.

Aşteptă-mă-n vale,
Încet mă cobor,
Să-ţi stau la picioare,
Sorbind un izvor.

Apoi tu-mi aprinde
Pe vis zburător,
Lumini aburinde
Ce-şi nasc un izvor.

În umbre de toamne,
De-adiere, de vînt,
Mă lasă tu Doamne
Să mai nasc un cuvânt.

Mai plânge-o ghitară
Prin ecoul rebel,
Cuvântu-i povară,
Să mă-ngropi lângă el.
Constantin Cristescu

FĂRĂ HABAR…



Habar nu am, habar nu ai,
De clipele ce trec nebune,
Te rog să te cobori din rai,
În visul meu pe astă lume.

Te port în suflet ca povară,
În nopţile cu cer albastru,
Tu mă dezmierzi în seară,
Cu mângâierile din astru.

Să împletim o clipă-n gând,
Cu-aroma roşului din seri
Şi ameţiţi de crini ce plâng,
Să o legăm de primăveri.

Voi clipe moarte în păcate,
Pe ceasul nopţii de-mpliniri,
În aşternut cu visele uitate,
Sunteţi mereu doar amintiri.

Să prindem zbor în dimineţi,
Cu clipe albe printr-un nor,
Ce lacrimă tăcut în alte vieţi,
Pustiu prin strigăt de cocor....
Constantin Cristescu

BAT CLOPOTE...



Bat clopotele-n tristă noapte,
Pe-un suflet rătăcit de trup,
Se-ascund lumini în şoapte
Şi-n urlete de lup.

Bat clopotele-n tristă noapte,
Ecoul parcă-i rece şi tăcut,
Un înger peste cer se-abate,
În sufletu-mi pierdut.

Bat clopotele-n tristă noapte,
De lacrimi ceru-i mai uscat,
Stau nori miraţi de nedreptate,
Pe trupul meu uitat.

Bat clopotele-n trista noapte,
O muzică-n aromele de crin,
Dansa pe-o inimă ce-şi bate,
Ultima clipă de suspin.

Bat clopotele-n tristă noapte
Şi cineva mă critica pe drept,
De sunt plecat cumva departe,
Promit să îl aştept....
Constantin Cristescu

DOAR, DE CE ?



De ce când nu te văd, mereu eşti mai frumoasă,
De ce mai vreau să te ating, prin nopţile de vis,
De ce mă lupt cu timpul,când îngeri stau la masă,
Şi-mi beau pocale pline din sufletu-mi proscris.

De ce din lumânări rămâne doar fumul de poeţi,
De ce se plânge marea prin valurile înspumate,
De mă lupt cu zarea şi-n zbor de albe dimineţi
Pe trupul meu cel obosit, stau amintirile uitate.

De ce rostite, cuvintele mă dor prin serile târzii,
De ce nu plânge nimeni, când înfloresc castanii.
De ce-mi rămâne mie, un pas peste aleile pustii
Şi umbra mea tăcută, de ce o mai îmbracă anii.

De ce să vii să mă mai cauţi prin cristalin izvor,
De ce pe fruntea mea să pui răceala de cuvinte,
De ce nu-mi laşi iubito, potecile cu-n alt fior,
Ca să le trec în lumea tacută-mi din morminte .

De ce-şi adie vântul arome dulci peste gradini.
De ce se naşte lumea. prin plânset sau în hohot.
De ce mă cauţi noaptea., când vrei să te închini,
Mă ierţi iubito cam plecat cu muzică de clopot.
Constantin Cristescu

GOL DE SUFLET



Sunt născut în afara timpului meu,
Când zânele bune,obosite înca dormeau
Dimineţile descătuşate de noapte.
Cele rele crescute din roua rece,
Mi-au aşezat povara iubirii
Peste somnul inocent al prunciei.
Cutia Pandorei veşnic deschisă,
Arunca noi încercari biciuind
Păcate în golul de suflet.
Respirând frântura de viaţă.
Am întins palmele,navigând mut
Peste somnul încă innocent,
În care mai pluteai ca o umbră.
Ţi-am găsit sânii revoltaţi
Şi i-am sărutat ca pe-un izvor de viaţă.
Constantin Cristescu

HIPNOZĂ



Astă noapte în hiponoză,
Ţi-am calcat pragul viselor
Şi m-am găsit, rătăcind prin
Paşii norilor ce-ţi apăsau sufletul.
M-am gasit desculţ,dezmembrat,
Gol de mine şi de speranţe.
Ţi-am pătrus trupul plăpând,
Cu galbenul lunii tăcute,
Ce mi-a adormit liniştitea,
Într-un colţ al inimii tale,
Ce-şi cânta bătăile-n clipe
Suspinând arome pustii de mine.
Constantin Cristescu

TOPIT ÎN STELE



Încui cuvinte de copil prin sufletu-mi cresc vise,
În inimă aşez un rest, dintre speranţele-mi ucise,
Pornesc la drum, spre altele tărâmuri, peste zări,
Las soarele în urmă şi-ncalec vânt spre depărtări.

Am să alunec peste curcubee ce-s rătăcite-n nori,
Îţi las un pas pustiu peste-o grădină ochi de flori,
De-ai să-mi atingi aripa,cum poate-ţi mai doreşti,
S-o faci prin visul rece, ce-ţi doarme prin caleşti.

O trudă albă, crudă din nopţile în care astrul trist,
Mă-ntrebă-n galbenul de lună cât oare mai exist?
Eu nu răspund, ci tac şi-mi leg ecoul murmurând,
Cu inima din piept mă bat şi nu mai pot să plâng.

Mi-i seacă şi privirea,nu pot privi atâta de departe,
În pieptul meu din când în când o inimă mai bate,
Ascund romanţele de noapte în cerul meu, în stele,
Tu mă alungi din drumul tău să mă topesc prin ele.
Constantin Cristescu

SĂ NE ÎNVEŢI...



Mă-ntreb mereu în suflet când cerul mi-i ceţos,
De ce-adunăm păcate şi-apoi le aruncăm pe jos,
De ce mereu ne judecăm de parcă sfinţi suntem
Şi strângem vise moarte, la poarta din blestem.

De ce-aruncăm cu pietre,când îngerii ne cheamă,
Să ne păşim lumini prin zborul plin, prin teamă,
De ce suntem încrâncenaţi,pe cei ce ne-amăgesc,
Poate nu ştiu că fac păcat şi poate încă ne iubesc.

De ne naştem goi, plângând poveri de primăvară,
De privim un soare, ce-adoarme-n prag de seară,
De ce cu umbre-n braţe visăm, prin nopţi că stăm,
Învaţă-ne Tu Doamne,cu suflet bun să mai iertăm.
Constantin Cristescu