marți, 2 iulie 2013

ÎN GARA MEA


În gara mea pustie ,cum spun doar unii,
N-opreşte nici un tren şi cresc petunii,
Tăcute pietrele mai ard în soare năluciri,
Şi picură pe inimi norii povara de iubiri.

Stau linii de cuvinte,departe să mă ducă,
Pământul de picioare cu umbre mă apucă,
Captiv încet m-or face lumini de asfinţit,
Tu fugi mereu departe deşi nu te-am minţit.

Rămas pe banca rece, sub lacrima de nor,
Privirea te-o petrece în trenul meu de dor,
M-oi duce-n universuri cu alte primăveri,
Las băncii mele-n gară, tăcerile de ieri.

Un felinar mai plânge cu galbenul murdar,
Pe-un tren de amintiri ce parcă-i un marfar,
Din el coboară iar femei cu zâmbete pe faţă,
Prin gara mea de suflet, se naşte altă viaţă
Constantin Cristescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!