joi, 31 octombrie 2013

SLUGA LA STAPAN


Cânta în zori mândra vioară
Şi prin lumina lunii, chioară,
Zării poteca înspre moară,
Cum trei cărări îşi desfăşoară.
      Duceam sămânţă de Olimp
În sacii peticiţi de timp,
Să macin focul meu aprins,
Sămânţa florilor din vis.
      Mai luasem eu în bătătură,
De la stăpân, un cap în gură
Şi-un vajnic şut am luat în spate,
Că n-am plecat mai de cu noapte.
Că puiul nu l-am rumenit,
Că lemnele nu i-am clădit
Şi-i plânge tristă lângă tindă
Muierea lui, mereu flămândă.
      Mai beau un gât, n-am ce să fac,
Pe boi chiar nu vreau să-i mai bat,
Să-mi tragă carul prin noroi,
Cu-a mea sămânţă de nevoi.
       …………………………….
Dar după mândrul măcinat,
Spre seară când mă-ntorc în sat,
Am gând stăpânului să-i spun,
Că vreau pe el să mă răzbun.
      Constat că hâtrul e plecat,
La altă mândră de prin sat
Eu să-mi alin durerea,
I-am călărit muierea …J)))))

vineri, 18 octombrie 2013

BREAKING NEWS




Se-ntâlniră la o masă
Într-un bar mizer şi gol,
Doi bărbaţi plecaţi de-acasă
Care consumau alcool.
-         Ia, te rog să-mi spui, vecine,
Dar te rog să iei şi loc,
Fiindcă tu le ştii mai bine
Noutăţile din bloc .
-         Bag-o bere şi-am să-ţi spun
Ce mai este nou în scară,
Dar, puţin … să mă adun,
Că sunt ameţit de-aseară.
-         Ştii, cucoana de la patru ?
Aia cu un ochi de sticlă,
Ce şi-a otrăvit bărbatul
Cu sirop de levănţică ?
Acuma trăieşte moca,
Vine seara un brutar,
Şi-i frământă bine coca,
Pleacă dimineaţa iar.
Aia scumpă, de la trei,
Ce ne provoca fior
Zăngănind a sale chei,
Cred că are vibrator.
A ta, cred, e liniştită,
Ori nu prea are cătare,
Un poştaş mai trece, cică
Să-i mai pună o scrisoare.
Aia care sta sub noi…
-         Ce râzi ca un băieţan ?
Ho, bă, la etajul doi,
Are un electrician.
Doamna nouă care şade
Prima-n dreapta, la parter,
Vizite îi face-un bade,
Care cred că e şofer.
-         Gata, băi, m-am săturat,
Zău, nimica nu mai spune.
Toate se iubesc privat,
Dar şi-a ta mai face glume.
-         Cum poţi zice-aşa, vecine ?
Ştii, a mea are maşină.
-         Las’ că ştii şi tu ca mine
Ce e pana de benzină.
Se întine biata toată,
Cum se-ntinde o marmotă,
Bietul tânăr ce să facă?
Îi umbla pe sub capotă.

      Uite-aşa prin atelier,
Mai retras din târguşor,
O muncea un tinerel,
Sub buric pe la motor…..:))))))))

DE-AI SA VII


Mă-mbrac prin suflet doar cu tine,
Pe mine se aştern iar funze ruginiu,
Mă chemi mereu în toamnele alpine,
Să plâng tăceri în piscul meu pustiu.

Semeţii brazi,doar ei rămân şi vântul,
Să-mi plângă liniştea în codrul sfânt,
S-a umezit cu lacrimi reci pământul
Şi brumele albite îmbracă un cuvânt.

Pe ramuri un cocoş de munte cântă,
Luminile de lună în galben de dureri,
O linişte de vise către înalt se-avântă,
Tu-mi vii frumoasă toamnă cu tăceri.

Am să te iau în braţe de-ai să-mi vii,
Şi-am să dansez cu tine printre nori
Şi-om plânge singuri, brume argintii,
Prin noapte rece,prin grădini cu flori.

Pădurea ne aşteaptă plină de culoare,
Tu o scrisoare blândă ai să-mi scrii,
Ai să m-aşţepţi cu faţa-ţi zâmbitoare,
Să-i mai păşim din nou cărările pustii.

SPUNE-MI IUBITE CITITOR


De ce versurile poartă amprente de lumină?
De râs şi plâns în poala nopţilor de decădere,
Iar harta-n suflet îmi este ţintuită fără vină,
Cu lungi piroane ruginite ce-s rătăcite-n stele.

Şi să-mi mai spui cum de-s vecin cu-o lună,
De ce-s pustiu în zborul meu?în adieri de vânt,
Cu linişte de noapte ce şoapte-şi mai adună,
Să-mi mai aşeze-n lacrimi fărâme de cuvânt.

Eu te postez prin suflet aşa ca pe-o chemare,
Tu cititor de suflet ce-alergi în ochi o zare,
Să vii să pui amprenta pe lunga-mi aşteptare,
Iar trista mea iubire am s-o înec prin mare.

Tu suflet drag, tu braţul nu mi-ai mai întins,
Tu mă crede-ai nemuritor în suflet că sunt zeu,
Ca Prometeu de lanţurile grele sunt cuprins,
De stele-n cer şi-ţi las plăpând cuvântul meu.

De ce mai sting prin toamnă,prin frunze ruginii?
Culori se pierd în floare cu-arome de grădini,
Un chip uitat de doamnă ce-şi plânge nostalgii,
De ce nu-mi uiţi iubirea şi tot la ea te-ncnini ?

VINE FRIGUL


  1. VINE FRIGUL

Stau semeţe în grădină
Puse-n şiruri albe flori,
Crizanteme de lumină
Nesimţind recii fiori.

Într-o margine-o gherghină,
Aplecată aşa-ntr-o doară,
Prinse-n frunze o rugină
Şi trăge încet, să moară.

Altele zăceau întinse,
Toate peste umbra lor.
Pierd culorile aprinse
Sub povara brumelor.

Norii grei coboară-n noapte
Toţi făcându-şi temele.
Numai eu cat printre şoapte,
Să-mi găsesc izmenele....:)))
Constantin Cristescu

EXPLICATIE


O duduie parvenită tot morocănind din glas
Îşi târa de mân-o fiică pe poteca spre oraş.
Trece-ncet pe lângă ele o băbuţă mai posacă,
Spre oborul de-animale, că voia să vând-o vacă.

Apoi trece-un car beteag scârţâind roata-n ecou,
Îl târa, mergând alene, fără interes, un bou.
Şi avea legată-n urmă o viţică şugubeaţă,
Hotărâse bietul moş că vrea să o vândă-n piaţă.

Strâns cu lanţuri între coarne şi cu o verigă-n bot,
Trece-un taur pufăind cu vreo cinci ţărani cu tot.
În mintea de fetişoară se născuse grea dilemă:
Cum de toate par la fel dar au alte nume-n schemă ?

Hotărâtă ca să afle un răspuns mai pertinent,
Ceru mă-sii să-i răspundă scurt, concis şi elocvent.
Te rog, mamă tu, explică: ce e bou, taur, viţică,
Fiindcă toat sunt la fel ca văcuţa hămesită.

Se gândeşte biata mamă să-i răspundă pe-nţeles,
Să-nţeleagă biata fată, să nu dea în viaţă greş.
-Vezi tu, fată, eu sunt vaca şi pe voi vă îngrijesc,
Zi de zi te duc la şcoală, îţi dau lapte şi muncesc.

Vezi tu, ăla care trage ditai carul prin noroi,
Ăla-i tac-tu, bou ce-aduce mai de toate pentru noi.
Este simplu de-nţeles şi-o să-nveţi şi tu acu,
Că viţica fata mamii nu e alta ,eşti doar tu.

-Înţeleg, răspunse fata cu privirea-i zâmbitoare,
Taurul mai rămăsese ca răspuns la întrebare.
-Ăsta-i un secret, fetiţo, zice mă-sa cu temei:
-Taur bun e nenea ăla ce stă la etajul trei.
Constantin Cristescu

luni, 14 octombrie 2013

TRUBADURUL


(lui Laurentiu Cazan,inconfundabila voce)


Te-ai copt petală a nopţilor albastre
Şi cazi pe scena umbrei de lumină,
Un trubadur cânta cu notele măiastre,
Plângeau ghitări ecourile fără vină.

Eu nu mai pot să plâng prin şoapte,
Erup durerile ce zac în pieptul meu,
Aştept un trubadur să pună-n noapte,
Un zâmbet trist pe sufletul meu greu.

Mai cântă-mi doar o dată de iubire,
Îmi gâdilă auzul cu ultimul tău vers
Şi lasă umbra mea uitată-n rătăcire,
Să-i plângă stele prin micul univers.

Adună-ţi note în dimineţile ce curg,
Tu-ai să le porţi prin inimă povară,
Croindu-mi drumuri către alt amurg,
Să vii să-mi cânţi în fiecare seară....

TOAMNA TARZIE


Ne-născute, dar vioaie,
Adunate-n albii nori,
Picăturile de ploaie
Îmi provoacă reci fiori.

      Pe un ram golit de frunze,
Vrăbii ciripesc de zor,
Vor să-ntoarcă printre muze
Rândunelele din zbor.

Şi se- apleacă ofilite
Toate florile de camp,
Ce n-au fost încă cosite
De răceală, peste timp.

Doarme salcia bătrână,
Oglindindu-se în val,
E golită mândra stână
Care se afla pe deal.

Şi se leagănă pădurea
Azvârlindu-şi pe pământ,
Frunza ce-a văzut securea
Într-un şuierat de vânt.

Se-nfiripă o romanţă
Peste noaptea cea târzie.
Greieraşul meu ia clanţă,
Că furnica n-o să vie….:))))
Constantin Cristescu

VINE SI TOAMNA


Aş vrea să te anunţ iubito,că a căzut prima frunză
Şi cu-adieri de vânt tomnatic în dansul ei,
Pluteau ecouri de tăceri, ce s-au pierdut în muză,
Să-şi cate somnul liniştit prin micile alei.

Timid un un soare în amiaz,se mai alintă în lumini
Şi-un nor îmbrăţişează visul meu lumesc,
Se-agită umbrele de brume încet printre grădini,
Sub felinarul serii,crizantemele zâmbesc.

Se duce vara către alte locuri,învăluită de căldură,
Iar stoluri trec cocorii prin noaptea arămie,
Aleea nemişcată, rămâne-n suflet şi apoi mă fură,
De pe umila bancă tăcută-n timp... pustie....

Coboară-n tropot toamna luminile de lună plină,
Se-ascund prin ramurile goale de copaci
Şi-n miez de noapte, vin îngerii care-ţi închină,
Sărut de brumă rece...şi de aceea taci....
Constantin Cristescu

ITI PROMIT


Vreau să-ţi promit din nou cuminte
Să nu fac iar hemoragie de cuvinte,
Când te-oi plimba seara prin crâng,
Spre lacu-n care sălcii înca plâng.

Din umbra lor ce cade lină peste ape,
Tăcut cuvintele încearcă să se-adape,
Noi frunze moarte punem peste gând
Şi-n dans păşim potecile prin crâng.

Să-ntindem luna rotunda,parcă mută,
Oglinda apei reci s-o scalde iar tăcută,
În braţe să te port, cu mângâieri spre lac
Şi să înalţ cu umbre de pădure un iatac.

O să acund în noapte lumina lunii plină,
Să lumineze-n vise speranţa mea divină,
Prin rapsodii ce zboară, pe-aripa adierii,
Şi-om săruta în noapte sfârşiturile verii……
.Constantin Cristescu

FOCUL MEU


Născut din foc cu paşii mei fierbinţi,
Alerg ducând un suflet să se-adape,
Tăcut mai vin prin amintiri cuminţi,
Cu mine visele care se sting în ape.

Născută eşti de prin albastrul mării,
Cu suflet rece şi-ochii de mărgean,
Să ne-ntâlnim prin marginile zării,
Peste apusuri ce se îneacă în ocean.

Să vii să stingi iubirea mea fierbinte,
Cu spuma-ţi albă, pe coama unui nor
Şi-am să adorm la sânul tău cuminte,
Sunt focul obosit prin noapte călător.

Am să mai ard doar preţ de-o clipă
Şi-atât de mult am să te-aştept să vii,
Să-mi stingi iubirea arzândă din aripă
Şi-apoi să zbor prin alte lumi pustii....

Voi vise albe ce tropăiţi prin valuri,
Voi ce-alergaţi prin spuma de suspine,
În inima-mi deschis-am două maluri
Vă tot aşteaptă-n dor să se închine.
Constantin Cristescu

DANS DE TOAMNA


Pe-un gang ascuns în seară,
Iubito-n braţe mi-ai sărit,
Abia mergeam de ameţit
Şi tu-mi erai ca o povară.

Legată strâns de gâtul meu,
Tu strângi lumini de lună,
O lume ne privea nebună,
-Măi nene eşti un derbedeu.

Cădeau pe mine-aprecieri,
Eu surd păşesc cuminte,
Prin gangul de cuvinte,
Spre ruşinoase primăveri.

Te port pe post de colier,
Tu scumpo atârnată-n gât,
Un felinar ne lumina urât,
Pe dansul umbrei efemer.

PATA DE CERNEALA


Se-nalţă vise-n nopţile cu noapte,
Dar tocul meu e tot mai obosit,
Peniţa lui nu v-a mai scrie şoapte
Şi-a ruginit prin timpul învechit.

În stol cocori, pe cerul fără stele,
Strigând ecou sinistru peste zbor,
Dezbracă muza toamnei mele,
Prin astre o aruncă drept decor.

Mă sting încet,iubirea-i ca o boală,
Ce muşcă-n trupul meu flămând,
Cu dinţii ei albaştri de cerneală,
Cu muza ei,ce îmi dansează-n gând.

Cobor din vis încet în aşternuturi,
Prin noaptea mea adâncă,abisală,
Tu îmi dansezi iubito,alte începuturi
Şi-mi eşti pe suflet pata de cerneală.

Un ultim pas,e ultima mea treaptă,
Pe coala albă aşternută pe birou,
Mă plânge-o călimară şi aşteptă,
Să mor tăcut şi mă nasc din nou.
Constantin Cristescu

ALOOOOOOOOO


ALO...iubito răspund eu telepatic,
Căci telefonul sună pe undeva prin buzunar,
Mă ţin c-o mână de-un copac apatic,
Dar zău,unde-i copacul?pe stradă sau tortuar?

Se-aud iubita mea din nou păcănituri,
Şi cum bag sama cineva mereu ne mai ascultă,
Respiră-ncet scăpând încet grohăituri,
Copacul asta-i fără de semnal, ori eu sunt turtă...

Trei barabule dintr-un galantar ţi-am luat,
Să ai din ce să-mi faci friptură drept mâncare,
Dar zău prin crâşme plase-am încurcat,
Cu alt nebun... şi i-am luat carnea de sarmale.

Acum te rog să vii, să mă găseşti de vrei,
Pe unde-oi fi că zău nu ştiu şi nu pot să mai scap,
Îmi pute-n pungă carnea sub florile de tei,
Uşor mă vei găsi iubito, că zău rămân lângă copac.

Dar nu mai e copacul,îmi pare mie că s-a dus,
Trotuaru-i trist şi parcă-i simt, răceala lui concretă,
Să-mi cauţi coarnele, te rog, *nainte de apus
Flămând de-am să râmân, am să te-nşel c-o bicicletă...:)))))
 Constantin Cristescu


SA NU MA CERTI


Iubito zău să nu mă cerţi
Şi supărarea lasă,
Te rog din suflet să mă ierţi,
Visam la o terasă.

Eram cu alţi amici din artă,
Uitaţi aici de ieri,
Trăiam un vis la altă poartă,
Cu altele muieri.

Tu-n vise mi-ai pătruns încet,
Cu făcăleţ cu tot,
Mi-ai construit doar în duet,
Cucuie peste tot.

Cu ochi-nchişi visam la tine
Şi nu simţeam durere,
Mai râgâiam printre suspine
Şi eram plin de bere.

Nu am dat bani şi pentru mici,
Că nu aveam de unde,
Simţeam în trup mii de furnici
Şi o căldură mă pătrunde.

Cu ochi-nchişi iubita mea,
Încă visam la tine,
Dar berea m-a presat şi ea
Şi m-am pişat pe mine.

Promit să vin încet acasă,
Până m-apucă greaţa,
Tu supărarea zău o lasă,
O să-mi cuplez şi faţa.
Constantin Cristescu


MA INSOR


Muşcând apus la margine de noapte,
Stingher, o cruce fără de mormânt,
Luminile-şi închină printre şoapte,
Iar din izvoar mai curge un cuvânt.

Purtat în paşii valsului ceresc rămîn
Şi îmbătat doar cu lumini de brumă,
Am să cobor la crucea fără de stăpân,
Să îmi ascund păcatul cel din urmă.

Poverile de ani am să le trec în gând,
Iar clipa care-n pieptul meu se zbate,
Rămasă-n adieri prin plopii tremurând,
O s-o însor cu lunga noapte de păcate.

Un huhurez în glasul lui să mă alinte,
Ghitări să-şi plângă notele pe strune,
Rămân doar eu, nebunul fără minte
Şi-am să mă-nsor cu liniştea din lume.
Constantin Cristescu

TE INVIT IUBITO


Să ne-mbarcăm iubito către altă viaţă,
Cu-apusurile calde, care se sting în noi,
În paşi de vals prin norii plini de ceaţă,
Să zboare-n cer o umbră cu-amândoi.

Să căutăm prin stele speranţele ucise,
Să le-adormim cu flori printre grădini,
Din amintiri încet, să naştem alte vise,
Să ne-mbătăm cu-aromele din crini.

Îmbrăţişaţi cu noaptea peste-o clipă,
Printr-un ecou s-ascundem un suspin,
Noi mângâiaţi, de-un înger c-o aripă,
Iubirea s-o zidim în templul cel divin.

Să ne râmână timpul frumos încarcerat,
Iar Cronos lângă noi să mai adoarmă,
Izvor de amintiri noi parcă l-am uitat,
Sub norii albi ce lacrimi vor să cearnă.
Constantin Cristescu

MA INTREB


De ce nu mi-ai spus că poţi să zbori,
De ce nu mi-ai spus că pot fi cuvânt,
De ce cu şoapte-mi trezeşti iar fiori,
De ce m-apasă tăcerea-n mormânt.

De ce nu curg norii cu lacrime reci,
De ce curcubeul se-ascunde de mine,
De ce paşii tăi sunt pustii pe poteci,
De ce doar tăcere e-n suflet la tine.

De ce plânge codrul apusuri pustii,
De ce se coboară izvoare din munţi,
De ce-mi este frică şi ştiu că nu vii,
De ce ne trezim din noapte cărunţi.

De ce-i rece lumea şi e-nlăcrimată,
De ce mai zboară visele în noapte,
De ce te-aştept mai mult ca niciodată,
De ce nu vii să te îmbrac în şoapte?....
Constantin Cristescu

VARA CU GREIER


Cu paşii mei tăcuţi mă pierd pe alei,
Amurgul străpunge dureros ochii mei,
Iar verdele-n frunză cu roua lui rece,
Prin noaptea de vară etern mă petrece.

Pierdute-n abis şi rătăcite-ntre stele,
Pe-un ram plin de verde stau două inele,
Universu-i a lor şi-n noaptea cea calmă,
Aşteaptă momentul să-ţi cadă în palmă.

Străluce-un luceafăr prin bolta senină
Sub luna cea trista, rotundă de plină,
Când ceasul de vară clepsidra întoarnă,
Un greier îşi cântă în noapte s-adoarmă.
Constantin Cristescu

vineri, 4 octombrie 2013

VANZATORUL DE VISE


 Priveşte-mă iubito m-am întors
 Sunt vânzătorul de vise pierdute
 În pragul dimineţilor de toamnă.
 Sunt romantica amintire cetoasă,
 A beţiei cu fericirea din suflet,
 Ce poartă blestemul atingerii tale.

 Priveşte-mă iubito, m-am intors,
 Sunt vânzătorul de vise pierdute
 Ce mai tânjeşte caldura iubirii.
 Sunt plăsmuire de lacrimi şi rouă,
 Coborată din albe petale de crini,
 Să-ţi scalde paşii pe-aleea uitării.

 Priveşte-mă iubito, m-am intors,
 Prin sufletu-mi beduin de iubiri,
 Pierdute în deşertul cu speranţe.
 Sunt ferecat cu lanţurile nopţii,
 În poarta turnului rece de fildes,
 Unde visele parcă încă mai zboară......

AM SA TE CERT


Te-aştept să vii în barca mea cu vise,
Să navigăm tăcuţi prin umbrele de tei,
Să-mi dai napoi speranţele-mi ucise
Şi lacrimi să-mi sădeşti în ochii mei.

Să-mi vii plutind pe adierile de vânt,
Ce zburdă noaptea liber prin grădini,
Să pui pe mine mirosuri din pământ
Şi lin să mă adormi în florile de crini.

Ca să te iert iubito, aş vrea să-mi vii,
Pe pieptu-ţi gol în linişte să-ţi plâng ,
Apusurile mele ce sunt tot mai pustii,
Doar umbra ta în braţe o mai strâng.

Să acostăm pe-o bancă lângă noapte
Şi înveliţi cu-o rază cazută de pe lună,
Pe mângâieri să aruncăm doar şoapte
Şi-o să fugim din lumea cea nebună.

Să vii să ne-nălţăm în universul mut
Şi-am să-ţi promit iubito, că te iert,
Să navigăm umil în altfel de-nceput,
Cu dragoste din nou vreau să te cert.

CA O RUGA


Înalţă-mă Doamne pe-un petic de cer,
Pustiul din oameni să-l iau lângă mine,
Nu vreau în noapte să trec iar stingher
Şi dă Doamne că poţi, sănătate şi bine.

Coboară-n sufetul lor lumini de iubire,
Tu Doamne, te rog din suflet să-i ierţi,
Dă-le zâmbet pe feţe şi-n inimi simţire,
Dăruid, dăruieşti şi-apoi să mă cerţi .

S-or bate clopote-n pustiul care creşte,
Prin pieptul meu plâng crucile de nor
Şi limpede din ochi izvorul încolţeşte,
În şoaptă ca o rugă prin porţile de dor.

O doină să-mi aduci s-o pun la căpătâi
Şi-un cântec simplu, de privighetoare,
Pe crucea mea drept înger să-mi rămâi,
Topiţi să fim fior, în dimineţi cu soare.

PE CHIPUL MEU


Pe chipul meu îngândurat,

Trec îngeri trişti prin vise,

Te iert iubito de-un păcat,

Şi-i plâng speranţele ucise.

Iubito eu nu-ţi mai cer nimic,

Din tot ce ai putea să-mi dai,

Deşert e-n sufletul meu mic,

E plin acum de flori de scai.

Pe gât sărutul să-mi păstrezi

Şi-n palme lacrimi de safire,

Prin calde nopţi să mă visezi,

Iar eu să-ţi fiu doar amăgire.

Tu-ai să rămâi aşa cum eşti,

Frumoasă-n chip şi-n bine,

Precum o zână din poveşti,

Şi-am să mă-nfrupt din tine....

NU RAPITI


Mă pătrunde pământul cu fiece clipă,
Amici mei morţi, mă trag lângă ei,
Obositul meu înger e doar c-o aripă
Şi-o bate în noapte în frunză de tei.

Ei speră să prindă fărâma rămasă
Purtată de vise prin noaptea târzie
Ce zboară-n Eden şi lumina îşi lasă
În trupul meu e iară grădina pustie.

Voi ce-aţi ramas privitorii de stea
Voi mai simţiţi şi ploaia şi vântul,
Nu răpiţi nicicând lumina din ea,
Nu răpiţi nici din mine cuvântul.

Clepisdra e spartă degeaba mai ţip,
Trei clipe de viaţă mai am în bocea,
Îmi curge din ea ultim fir de nisip
Şi-amicii vor toţi, acum capra mea.

R U G A


 Dă-mi Doamne puterea

amurgului liniştit,

neantul să-l cuprind

 în palmele-mi obosite.

 Lacrima să rămână

 uitată şi rece,

 tăcută în izvorul

 adânc al ochilor mei...

REST DE TIMP


Peste umbrele noastre
Se petrec clipe,
Înlănţuite-n iubiri
Ascunse,nemeritate
Cu gusturi amare.
În galbenul lunii.,
Mai sălăşuim
Restul de timp ,
Cu amintirile
Ce încă râd,
Cu ochii uscati
Curcubeele verii.
Crinii mai îmbată
Mirosul iubirii,
Când apusurile mor.
Clepsidra îşi întoarce
Faţa de la noi,
Aruncându-ne firimituri….

PEGASUL MEU


De ce mai vii când nimeni nu te cheamă,
Să-ţi mai alergi tu nopţile prin noii zori,
Să-ţi baţi copita prin visul plin de teamă,
Ce doarme-n călimară, tăcerile din nori.

De ce mai vii, când pana-nfiptă-n lună,
Se adormea în zbor spre altele cuvinte,
În alte zări apuse de lumea mea nebună
Şi-mi plângi pe-o coală albă, fără minte.

De ce-ţi alinţi galopul în linişte de stele
Şi cobul lor, de ce-l aşezi pe tristul vers
Am să te-alung din ceruri cu duhurile rele,
Că tu-mi alergi în suflet aşa ca-n univers.

MISS TUTA


Întors acasă mă simt bine,
Aş zice poate cam scăpat,
De boala ce zăcea în mine
Şi-am fost ales să fiu jurat.
Avea primarul o povară,
Ceva parale de împrăştiat
Şi vrea să facă-n miez de vară
Concurs”Miss Tuta” de la sat.
Erau aleşi printre juraţi,
Un popă din cei sfinţi,
Un poliţist cu umeri laţi
Şi doi moşnegi „cuminţi”.
Prin gând încep să mă adun,
Că mă ştiau mai toţi de bard,
Să nu dau note de nebun,
Le-am spionat de după-un gard.
Trecuse Leana lui Axinte,
Cu mersu-i sigur apăsat,
Era săraca fără minte,
Dar ca un şarpe-n pat.
Trecu Maria dintre dealuri,
La braţ cu noii ei vecini,
Se pare că făcuse valuri,
Prin nişte tufe de ciulini.
Apoi se perindă sub tei,
Cu chipul tot îngândurat,
Frumoasa Mona lui Matei,
Văcarul şef de peste sat.
Se unduiau pe scenă-n budigăi,
Eu le-admiram până-ntr-atât,
În mine zău simţeam văpăi
Şi mă ardea perfuzia în gât.
Nota şi poliţistul meu banal,
Dar plictisit şi fără rost,
Că le facea proces verbal,
Câte o noapte-ntreagă pe la post.
Să fiţi voi fete binecuvântate,
Le spuse popa lin pe sub musteţi,
Că eu vă iert de multele păcate,
De-o să veniţi la slujba din boscheţi.
Eu ruşinat de gândurile mele,
Ce se lipeau de fiece buric,
Zâmbesc pierdut pe cer de stele
Şi chiar visez cam fost NIMIC.....

TACUTA MARE


Pe sufletu-ţi întins prin ape,
Ţi-am pus o lacrimă de cer,
Vin îngeri morţi să se adape,
Din trupul meu umil,stingher.

Lumini ascuse de-asfinţit.
Se îmbrăcau în recele fior,
Pe sâni curgeau neprihănit,
Săruturile blânde de izvor.

Se scaldă-n unda ta divină,
Poveri din sufletul meu trist,
Lumini în lacrimă se-nchină,
Eu mă întreb de mai exist?

De ce îngrop în primăveri,
Cuvintele ascunse-n şoapte,
Când tu îmi dărui doar tăceri
Şi liniştea pe lacrimă de noapte.

CALIGULA ( dupa T. Arghezi)


Dorm în umbră legănate lebede în puf de undă,
Printre aşternuturi albe,printre stele fără cer,
Un chelbos de preşedinte vrea să mai ascundă,
Rest de flotă ruginită, tot visând că-i fermier.

Din palat,la miezul nopţii ne aruncă mâna bună,
Pâinea ce nutreşte trudă cu urarea; traiţi bine!
Tu popor cu maţe goale care mai rânjeşti la lună,
Zău trezeşte-l din visare, să trăiască, ca şi tine.

Stea cu stea tot dăruieşte la lichele şi-acoliţi,
Generali şi colonei peste noapte-apar într-una,
Ne ucide doina-n fluier şi mereu suntem minţiţi,
Doamne nu-i lasa să fure şi fă să le sece mâna.

În palatele aprinse, prin balcoane şi unghere,
Deputaţi si senatori mai cu toţii sunt dihănii,
Cântă popii liturghii ca un imn pentru durere
Şi jogodiile fură ce râmăne, tot, şi bat mătănii.

Doar cenuşa mai ramâne, dar nu-i adevărat,
Să cred că e înveşmântată în lacrimi de safir
Şi-un parlament nebun, cu oameni de căcat,
Fă se coboare-n gloată să-i spunem: Hai sictir....