luni, 14 octombrie 2013

PATA DE CERNEALA


Se-nalţă vise-n nopţile cu noapte,
Dar tocul meu e tot mai obosit,
Peniţa lui nu v-a mai scrie şoapte
Şi-a ruginit prin timpul învechit.

În stol cocori, pe cerul fără stele,
Strigând ecou sinistru peste zbor,
Dezbracă muza toamnei mele,
Prin astre o aruncă drept decor.

Mă sting încet,iubirea-i ca o boală,
Ce muşcă-n trupul meu flămând,
Cu dinţii ei albaştri de cerneală,
Cu muza ei,ce îmi dansează-n gând.

Cobor din vis încet în aşternuturi,
Prin noaptea mea adâncă,abisală,
Tu îmi dansezi iubito,alte începuturi
Şi-mi eşti pe suflet pata de cerneală.

Un ultim pas,e ultima mea treaptă,
Pe coala albă aşternută pe birou,
Mă plânge-o călimară şi aşteptă,
Să mor tăcut şi mă nasc din nou.
Constantin Cristescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!