vineri, 4 octombrie 2013

PE CHIPUL MEU


Pe chipul meu îngândurat,

Trec îngeri trişti prin vise,

Te iert iubito de-un păcat,

Şi-i plâng speranţele ucise.

Iubito eu nu-ţi mai cer nimic,

Din tot ce ai putea să-mi dai,

Deşert e-n sufletul meu mic,

E plin acum de flori de scai.

Pe gât sărutul să-mi păstrezi

Şi-n palme lacrimi de safire,

Prin calde nopţi să mă visezi,

Iar eu să-ţi fiu doar amăgire.

Tu-ai să rămâi aşa cum eşti,

Frumoasă-n chip şi-n bine,

Precum o zână din poveşti,

Şi-am să mă-nfrupt din tine....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!