joi, 31 octombrie 2013

SLUGA LA STAPAN


Cânta în zori mândra vioară
Şi prin lumina lunii, chioară,
Zării poteca înspre moară,
Cum trei cărări îşi desfăşoară.
      Duceam sămânţă de Olimp
În sacii peticiţi de timp,
Să macin focul meu aprins,
Sămânţa florilor din vis.
      Mai luasem eu în bătătură,
De la stăpân, un cap în gură
Şi-un vajnic şut am luat în spate,
Că n-am plecat mai de cu noapte.
Că puiul nu l-am rumenit,
Că lemnele nu i-am clădit
Şi-i plânge tristă lângă tindă
Muierea lui, mereu flămândă.
      Mai beau un gât, n-am ce să fac,
Pe boi chiar nu vreau să-i mai bat,
Să-mi tragă carul prin noroi,
Cu-a mea sămânţă de nevoi.
       …………………………….
Dar după mândrul măcinat,
Spre seară când mă-ntorc în sat,
Am gând stăpânului să-i spun,
Că vreau pe el să mă răzbun.
      Constat că hâtrul e plecat,
La altă mândră de prin sat
Eu să-mi alin durerea,
I-am călărit muierea …J)))))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!