vineri, 24 ianuarie 2014

SOPTESTE-MI CEVA


Şopteşte-mi ceva încet doar sufletul să te audă,
Să pot păşi cu toamna în duet peste-o alee nudă,
Şopteşte-n strune de chitară romanţe despre dus,
Căci mai păşesc umil prin lume păcatele-n apus.

Şopteşte-mi ceva încet ca zgomotul făcut de pas,
Care se depărtează făr-un cuvânt de bun rămas,
Şopteşte-mi despre astre sau lumea care o să vină,
Şopteşte-mi despre tine căci te-oi iubi-n lumină.

Şopteşte-mi clipa dulce,adusă de blâdele săruturi,
Şi mă alergă-n vise cu norii albi,drept aşternuturi,
Şopeşte-mi despre noi sau destre cerul veşnic viu,
Şopteşte-mi despre luna mea,ce plânge un pustiu.

Şopteşte-mi ca o funză poverile colorilor târzii,
Mă mângâie cu vânturi prin toamnă reci pustii,
Şopteşte-mi de izvorul ce sus în piscuri plânge,
Şopteşte-mi brume reci şi mă îmbracă-n sânge.

Eu frunză încărcată de culoare sub paşii tăi divini,
Mi-ascund sub razele din soare povara din rugini,
Un cântec muşcă noaptea prin adieri de rece vânt,
Ecoul îmi sărută şoapta c-o linişte ca de mormânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!