vineri, 19 septembrie 2014

O TOAMNA RECE

O TOAMNĂ RECE....

La apusul unei clipe ce se-neacă în amurg,
Dintr-un colţ uscat de stâncă unde lacrime mai curg,
Cad lumini din luna seacă, care încă plânge,
Dorul meu să mi-l petrecă-n lacrimă ce poartă sânge.

Nu sunt eu nici şoaptă, nici cuvântul nopţii,
Sunt călătorul alb prin vise către drumurile morţii, 
La poarta infinitului doar cu tăceri mai bat,
Sunt trup pierdut în mine si-mi este greu păcat.

Cad frunze ruginii peste-amintirile rebele,
Pornesc iar să te caut, să te găsesc ascunsă-n stele,
Tu nu-mi răspunzi iubito, fărâmă de cuvânt,
Am s-o ascund cu mine prin recele-mi mormânt.
Constantin Cristescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza-ma, dar cu sufletul curat!